Robustețea sectorului bancar și capacitatea sa de a face față șocurilor sunt atestate și de rezultatele exercițiului de testare a rezistenței băncilor la șocuri economice, exercițiu derulat de BNR.
Raportul evidențiază faptul că evoluțiile macroeconomice internaționale și continuarea ajustărilor pe plan intern constituie factori importanți de presiune pe termen scurt asupra stabilității financiare.
Riscul de credit rămâne principala vulnerabilitate a sectorului bancar. Capacitatea companiilor și populației de a onora în bune condiții serviciul datoriei este constrânsă de durata prelungită și adâncimea contracției economice, precum și de gradul semnificativ de îndatorare, în general, și îndatorarea mare în valută, în special, în cazul unor categorii de debitori.
Supravegherea permanentă a BNR, precum și acordul de finanțare semnat de autorități cu Uniunea Europeană și Fondul Monetar Internațional și alte instituții financiare internaționale, alături de angajamentele asumate în cadrul Inițiativei Europene de Coordonare Bancară de către principalele nouă bănci străine cu activitate în România, au contribuit la asigurarea menținerii indicatorilor de stabilitate financiară în limite corespunzătoare.
Celelalte componente ale sistemului financiar au resimțit într-o măsură importantă efectele crizei, dar riscul sistemic s-a menținut la un nivel scăzut. AGERPRES



Sistemul financiar românesc s-a confruntat, în cursul anului 2009 și prima parte din 2010, cu provocări semnificative, într-un context marcat de persistența contracției economice și continuarea ajustărilor structurale, însă stabilitatea financiară a rămas robustă, în condițiile majorării capitalizării băncilor la niveluri confortabile, ale menținerii lichidității la valori corespunzătoare și ale continuării eforturilor de provizionare, conform celui de-al cincilea 



