'Scăderea TVA la alimente nu este pe agenda Guvernului anul acesta. În condițiile financiare actuale nu putem vorbi de o relaxare fiscală. Dacă ne uităm la țările din jur, pe de o parte Grecia, care este în cedare de suveranitate, iar pe de altă parte, în Ungaria, TVA a crescut la 27%. Nu putem spune că scădem TVA, pe de o parte, iar pe de altă parte că încercăm să mărim salariile sau pensiile. În funcție de situația economică viitoare discutăm și acest subiect. Domnul Tabără a spus recent că ar fi bine să scădem TVA, dar nu a spus nici când, nici cum. Când voi avea o acțiune, voi veni să o comunic, nu pot eu să arunc buzduganul înainte de a lua o decizie', a precizat Stelian Fuia.
Fostul ministru al Agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat la începutul lunii februarie că reducerea sub 10% a Taxei pe Valoarea Adăugată la produsele agro-alimentare și scăderea nivelului accizelor reprezintă două probleme care trebuie discutate în perioada următoare.
"Trebuie discutat foarte serios în perioada următoare despre reducerea Taxei pe Valoarea Adăugată la alimente și produse agroalimentare, nu neapărat pe produse finite, ci pe întreg lanțul. Avem un studiu făcut la nivelul țărilor UE pe nivelul TVA la producția agroalimentară, care este foarte diferit de la o țară la alta. Dacă reușim să rezolvăm această chestiune lovim dur evaziunea fiscală. Ceea ce am făcut la cereale, pe o anumită perioadă, respectiv taxarea inversă, nu va rezolva problema de fond pentru că discutăm aici de miliarde de euro. E o chestiune de abordat cu FMI. Dacă acoperim cu un TVA foarte mare o evaziune fiscală de miliarde de euro să găsim căile prin care acești bani rămân în circulație și revin bugetului statului", a precizat, la vremea respectivă, Valeriu Tabără.
Potrivit acestuia, cu excepția a două-trei țări din UE, care au o TVA ridicată la alimente, restul țărilor comunitare au introdus o taxă mult mai redusă la produsele alimentare.
Președintele Federației Sindicatelor din Industria Alimentară, Dragoș Frumosu, declara, tot în acea perioadă, că reducerea la 9% a TVA la alimentele de bază, corelată cu o măsură de impozitare progresivă a adaosului comercial ar putea regla piața produselor alimentare din România.
"Acele voci care spun că o scădere a TVA la alimentele de bază nu se va vedea în prețul final sunt acelea care au cerut TVA de 24%. Eu mă întreb cât a adus în plus la bugetul țării această mărire a TVA. Din contră, consider că banii strânși pe TVA sunt în sumă mai mică decât cei strânși pe o taxă de 19%. Sunt convins că în prima fază, reducerea TVA trebuie respectată la procesatori și că va pleca și către magazin. S-ar putea să nu vedem imediat o scădere, dar dacă în paralel cu această măsură mai luăm și una de o impozitare progresivă a adaosului comercial. Cu cât ai un adaos comercial mai mare cu atât ai un impozit mai mare, iar cel cu adaos mai mic va câștiga mai mult din rulaj. Cred că în jumătate de an piața se poate regla", a adăugat Dragoș Frumosu. AGERPRES



Scăderea Taxei pe Valoarea Adăugată (TVA) la alimente nu este pe agenda Guvernului în 2012, a declarat, miercuri, noul ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Stelian Fuia, într-o conferință de presă.



