Ministerul Finanțelor Publice vrea să împrumute cinci miliarde de lei de la băncile locale în februarie, prin șapte emisiuni de certificate de trezorerie și obligațiuni de stat.
În ianuarie, MFP a împrumutat de la bănci 9,94 miliarde lei, deși își programase împrumuturi de 4,5 miliarde lei prin șase emisiuni de certificate de trezorerie și obligațiuni.
În 2011, Trezoreria a împrumutat de la băncile locale 51,5 miliarde lei față de 41 miliarde lei în 2010 prin titluri de stat în lei. Tot de pe piața internă, Trezoreria a împrumutat în acest an 1,4 miliarde euro față de 2,5 miliarde euro în 2010. AGERPRES



Ministerul Finanțelor Publice organizează, luni, o licitație pentru o emisiune de certificate de trezorerie cu discount, cu scadența la un an, în valoare de 800 milioane de lei.



