'Livrările de gaze naturale din Rusia se desfășoară în cantități normale pentru această perioadă. Astăzi (n.r. sâmbătă), se livrează 16 milioane metri cubi. Vineri s-au livrat cu 2 milioane metri cubi mai mult. Este sfârșit de săptămână și consumul este puțin mai redus. La noi, situația este bună, deși au fost presiuni mai scăzute pe importurile de gaze', a afirmat Florin Cosma.
Directorul general al Transgaz a precizat că livrările se vor desfășura în condiții normale și luni. 'Avem confirmarea de la Gazprom Export că livrările se vor desfășura în condiții normale luni. La cantitățile solicitate de noi', a adăugat acesta.
De asemenea, presiunile scăzute de pe rețelele de transport de gaze naturale din Turcia, Grecia, Macedonia se restabilesc la valorile normale, potrivit reprezentantului companiei. 'Presiunile scăzute din rețele din Turcia, Grecia, Macedonia se restabilesc. Vor ajunge la valorile normale. Toate datele indică faptul că situația va reveni la normal și că vom face față acestor condiții atmosferice', a precizat Cosma.
Și Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaeri a anunțat sâmbătă, printr-un comunicat remis Agerpres, că importurile românești de gaze, provenite de la compania rusă Gazprom, se desfășoară la nivelul solicitat de România, astfel încât nu vor exista probleme în asigurarea alimentării cu gaze a tuturor consumatorilor din România în zilele următoare. 'Alimentarea cu gaze naturale a tuturor consumatorilor din România se desfășoară în condiții normale, toate sursele de aprovizionare fiind asigurate', se mai precizează în comunicat.
Sâmbătă, directorul adjunct al Gazprom, Aleksandr Kruglov, a anunțat că gigantul rus nu poate asigura livrările unor volume suplimentare de gaz solicitate de Europa occidentală din cauza valului de frig, dar a dat asigurări însă că volumele prevăzute în contractele în curs sunt respectate.
La începutul acestei săptămâni, Comisia Europeană a semnalat că livrările de gaze naturale spre Italia via granița cu Austria au fost reduse cu 10% comparativ cu nivelul normal. AGERPRES



Cantitatea de gaze naturale livrate sâmbătă de Rusia se ridică la 16 milioane metri cubi, în scădere cu două milioane metri cubi față de volumul importat vineri, iar România a primit asigurări de la Gazprom Export că livrările se vor desfășura în condiții normale, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, directorul general al Transgaz, Florin Cosma.



