AGERPRES: - Care este stadiul general al relațiilor bilaterale româno-americane și care este pozitția dimensiunii economice în ansamblul acestora?
Eric Stewart: - Cred că, într-un clasament oficial al investițiilor străine directe ale companiilor americane în România, SUA se plasează undeva pe locul al treisprezecelea, dar nu este poziția reală pentru că multe investiții ale subsidiarele americane din Europa pot fi văzute ca fiind investiții olandeze sau britanice când de fapt este vorba despre companii americane care-și folosesc diviziile europene pentru a realiza investiții în România.
Și dacă vorbesc în numele americanilor, pot spune că nu suntem pe deplin satisfăcuți de nivelul investițiilor sau al comerțului bilateral. Fără îndoială, România este un aliat de nădejde al SUA și nu este nicio îndoială că relațiile strategice, diplomatice și militare sunt foarte solide. Dar pilonul economic al relațiilor noastre bilaterale nu este atât de solid pe cât ar trebui. Trebui să mai facem mult pentru dezvoltarea relațiilor economice dintre cele două țări și în această direcție am decis să acționăm prin crearea Consiliului de Afaceri SUA - România.
Sunt multe oportunități în România și vrem să fim siguri că, beneficiind de această nouă structură organizatorică, oamenii de afaceri americani vor beneficia de aceste oportunități
AGERPRES: - Care sunt, după părerea dv, domeniile de maxim interes pentru investitorii americani?
Eric Stewart: - Vă spuneam că aveți multe oportunități - în energie, producția de bunuri, IT, sănătate. Nu cred că va fi un singur proiect. Vor fi multe și în variate domenii. Atunci când privim la componența Consiliului de Afaceri, se poate constata că sunt companii din domeniul apărării, al producției, din agricultură, IT, sănătate, energie. Sunt foarte diverse și de aceea cred că vor fi multe proiecte. Numai energia oferă multe oportunități pentru că România are cele mai mare șanse de afaceri cu petrol și gaze, cel puțin în Europa Centrală. Gazul de șist este acum o bună șansă de afaceri și are potențial pentru investiții mari. Așadar, energia este un domeniu-cheie, la fel ca și infrastructura. Cred că vom asista în viitor la inițiativa unor companii americane care vor dori să transforme România într-un nod pentru transport pentru afacerile lor, dar o parte importantă a acestor proiecte este îmbunătățirea infrastructurii de către România pentru a se putea realiza interconectarea cu Turcia, zona Balcanilor, Orientul Mijlociu, Ucraina, Rusia.
Îndrăznesc să spun că vom vedea noi investiții americane și pe americani îndreptându-și investițiile către România.
AGERPRES: - Care considerați că este impedimentul major în calea unei prezențe mai consistente în România a firmelor americane ?
Eric Stewart: - Competiția este cel mai mare obstacol. România se află în competiție cu alte 200 de țări din lumea întreagă pentru investiții americane și comerț cu SUA. Acesta este cel mai mare impediment, iar companiile americane trebuie să fie mai bine informate cu ceea ce se întâmplă în România, să afle despre lucrurile bune - oportunități, resurse naturale, pregătirea profesională a românilor.
Pentru a avea succes în această competiție globală, noi, ca organizație, vom oferi guvernului român idei și recomandări referitoare la schimbări sau inițiative pentru a face astfel mai atractivă țara în fața investitorilor americani și pentru a le înlesni afacerile.
Aș dori să menționez entuziasmul cu care a fost primită crearea acestui consiliu de afaceri american. Am fost primiți cu brațele deschise atât de guvernul român cât și de cel american.
AGERPRES: Cum plasați crearea AMRO în contextul relațiilor bilaterale?
Eric Stewart: - Initiațiva strategică comună nu este un secret. De asemenea există o componentă economică alături de cea strategică. De aceea cred că acest Consiliu apare într-o perioadă cum nu se poate mai bună pentru a ajuta guvernele noastre să-și atingă obiectivele. Este în interesul tuturor ca aceste companii americane care vin aici să facă afaceri de succes, să angajeze mai mulți români, să creeze noi locuri de muncă.
Relațiile politice sau cele strategice se mai pot schimba în timp, în funcție de un individ sau de altul, dar cele economice sunt foarte greu de rupt odată ce s-au legat și ne aduc mai aproape unii de alții, iar acest lucru este ceea ce ne dorim toți, cu adevărat.
Consiliul de Afaceri SUA - România (American - Romanian Business Council - AMRO), organizație non-profit cu sediul la Washington, având ca obiectiv promovarea relațiilor economice dintre SUA și România, a fost lansat la 25 ianuarie 2012, la Washington.
Inițiativa a fost lansată cu susținerea a 10 mari companii americane (Chevron, Exxon, ADM, Smithfield, Raytheon, Pharma, Metlife, Amgen, Timken, Mega), provenind din diverse domenii de afaceri - energie, agricultură, industria de apărare, industria farmaceutică, industria prelucrătoare, infrastructură de stocare, asigurări.
Conducerea Consiliului este asigurată de Chevron - președinte și Exxon - vicepreședinte, Eric Stewart fiind ales în funcția de președinte executiv al noii structuri.
Misiunea Consiliului este de a consolida schimburile economice și investițiile dintre cele două țări, de a aprofunda relațiile bilaterale și de a educa publicul în legătură cu importanța acestora. AGERPRES



Relațiile economice bilaterale între SUA și România au nevoie de un nou impuls, iar acțiunile pe care le va proiecta Consiliul de Afaceri SUA - România (American - Romanian Business Council - AMRO), recent creat, vor duce la o mai bună informare a mediului de afaceri și, cu siguranță, la noi și importante investiții americane în România, a declarat președintele AMRO, Eric Stewart, într-un interviu acordat AGERPRES.



