'Credem că balanța continuă să se încline spre o recesiune ușoară și o revenire lentă a creșterii, chiar dacă riscurile pentru un scenariu mai pesimist nu au dispărut încă', a declarat economistul șef pentru zona euro, Jean-Michel Six.
Potrivit scenariului de bază al Standard & Poor's, zona euro va înregistra o creștere zero în 2012 urmată de un avans de 1% în 2013. 'În prezent atribuim o probabilitate de 60% pentru scenariul nostru de bază, spre deosebire de 40% șanse pentru scenariul alternativ care prevede o recesiune dublă', se arată într-un raport al Standard & Poor's
Agenția a subliniat că trei factori vor determina amploarea actualei încetiniri economice: modul în care va rezista cererea venită de pe piețele emergente; cum vor reacționa consumatorii europeni la noile incertitudini; modul în care guvernele europene și în special Banca Centrală Europeană vor reuși să reaprindă încrederea investitorilor în piețele de capital în următoarele trimestre.
La rândul său, Fondul Monetar Internațional, în ultimele sale prognoze date publicității săptămâna trecută, a estimat și el că zona euro va suferi doar o ușoară recesiune, dar va termina anul fără creștere.AGERPRES



Zona euro ar trebui să iasă dintr-o ușoară recesiune în a doua jumătate a anului, însă există șanse considerabile să sufere o contracție mult mai severă, a anunțat joi agenția de evaluare Standard & Poor's, transmite AFP.



