Premierul sârb, Mirko Cvetkovic, care a semnat acordul oficial cu vicepreședintele U.S. Steel, David J. Rintoul, a precizat că acordul a fost o 'mișcare forțată' pentru a salva locurile de muncă ale celor 5.000 de angajați. Cvetkovic a mai anunțat că guvernul de la Belgrad va numi un nou director general și va trebui să găsească un nou partener strategic.
În anul 2003 grupul U.S. Steel a cumpărat combinatul siderurgic de la Smederevo, aproximativ 60 de kilometri sud-est de Belgrad, pentru 33 milioane de dolari. După preluare companie americană a investit mai multe milioane de dolari în combinat, care a devenit cel mai important exportator al Serbiei. În 2010 combinatul siderurgic de la Smederevo a avut vânzări externe de 35 milioane de dolari, fiind responsabil pentru 10% din exporturile Serbiei.
Însă din cauza crizei economice globale din 2008, combinatul a început să înregistreze pierderi. În primele nouă luni ale anului trecut unitatea a operat mult sub capacitatea anuală de producție de 2,2 milioane tone și a înregistrat pierderi de 73 milioane de dolari.
Combinatul siderurgic de la Smederevo este a doua mare companie pe care Serbia o cumpără după ce a fost privatizată, după ce recent autoritățile de la Belgrad au răscumpărat pachetul de acțiuni pe care grupul grec OTE l-a achiziționat în 1997 la compania națională de telecomunicații Telekom Serbia.AGERPRES



Guvernul sârb a răscumpărat marți pentru un dolar cel mai mare combinat siderurgic din țară, vândut în urmă cu opt ani companiei americane U.S. Steel, transmite AP.



