La 'Die Grune Woche' (Săptămâna verde), care și-a deschis porțile pe 20 ianuarie, au venit 105.000 reprezentanți din domeniu (cu 5% mai mult decât anul trecut) să-i vadă pe cei 1.624 expozanți din 56 de țări și să stea de vorbă cu miniștrii agriculturii din circa 70 de state, arată un comunicat.
În cadrul Salonului au fost semnate contracte de cooperare în domeniul bioenergiei între Germania și Rusia, volumul de investiții prevăzut fiind de peste 300 de milioane de euro între 2013 și 2020 pentru dezvoltarea acestui sector în Rusia, precizează comunicatul.
Germania este primul producător european de lapte, carne de porc, rapiță și cartofi, în domeniul agricol lucrând circa 660.000 de persoane.AGERPRES



Salonul de agricultură de la Berlin, considerat cea mai importantă întâlnire mondială în acest domeniu, a anunțat duminică, la închidere, că a fost vizitat de peste 420.000 de persoane, record de vizitatori în ultimii patru ani, transmite AFP.



