Ceremonia oficială de semnare a avut loc la Palatul Victoria, memorandumul cu Banca Europeană de Investiții fiind semnat de vicepreședintele acestei instituții financiare, Wilhelm Molterer, iar cel cu Banca Mondială de către François Rantrua, șeful Biroului pentru România al acestei bănci.
Cele două memorandumuri stabilesc cadrul general în baza căruia se vor semna acorduri de servicii între instituțiile financiare menționate și autorități publice din România implicate în gestionarea și implementarea fondurilor structurale și de coeziune.
"Dorim ca prin aceste două memorandumuri de înțelegere și sperăm că în scurt timp, mai precis până la sfârșitul lunii februarie, să semnăm unul asemănător și cu BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare), să putem aduce experți din UE care să lucreze alături de colegii noștri (...) Este și un semnal de consolidare a cooperării României cu instituțiile financiare internaționale, o cooperare care a existat până în momentul de față, dar care în prezent prin semnarea acestor două memorandumuri, capătă o dimensiune instituțională. Un lucru este extrem de important de subliniat, Comisia Europeană a insistat să existe această colaborare, din păcate comisarul pentru politica regională Johanes Hahn nu a putut să fie prezent astăzi la această ceremonie pentru că nu a putut ateriza ieri seară, dar oricum avem reprezentanți ai Comisiei Europene care ne vor sprijini în întreg acest proces", a declarat ministrul Orban după încheierea ceremoniei.
El a arătat că acești experți vor oferi asistență în mai multe sectoare - transporturi, energiei și protecția mediului. "De asemenea, vor oferi, mă refer la Banca Mondială, expertiză în ceea ce privește construirea și îmbunătățirea cadrului instituțional și legat de reforma afacerilor publice pentru absorbția fondurilor comunitare", a mai spus ministrul Afacerilor Europene.
Potrivit unui comunicat transmis de MAEur, memorandumurile vizează în general două tipuri de sprijin: orizontal și pentru nevoi specifice.
Sprijinul orizontal va urmări, în cazul Băncii Mondiale, consolidarea capacității administrative a autorităților de management, a organismelor intermediare și a beneficiarilor publici, precum și optimizarea cadrului legislativ național și a cadrului de reglementare cu impact asupra absorbției fondurilor structurale și de coeziune.
În privința Băncii Europene de Investiții, sprijinul orizontal va fi acordat pentru proiectele sau programele de investiții cofinanțate sau incluse pe lista celor prevăzute a fi cofinanțate de acest organism financiar internațional. Banca Europeană de Investiții poate sprijini măsuri de consolidare a capacității instituționale care să contribuie la o implementare eficace, eficientă și oportună a proiectelor. BEI poate acorda asistență tehnică pentru a îmbunătăți procedurile administrative de implementare a proiectelor și poate furniza consultanță directă echipelor cheie de proiect și celor mai importante departamente care gestionează astfel de proiecte. Totodată, BEI poate sprijini consolidarea capacității și formării profesionale a experților locali, în vederea implementării unor astfel de proiecte, precizează comunicatul menționat.
Nevoile specifice menționate se referă la implementarea programelor operaționale finanțate din fondurile structurale și de coeziune.
Contribuția BEI și BM constă în punerea la dispoziția autorităților române, contra cost, a expertizei tehnice proprii sau contractate, în baza acordurilor/contractelor de servicii ce se vor semna în acest sens. Costurile expertizei furnizate de Banca Europeană de Investiții și Banca Mondială în baza acestor memorandumuri de înțelegere vor fi rambursate din asistența tehnică cuprinsă în fondurile structurale și de coeziune de care beneficiază România, respectiv Programul Operațional Asistență Tehnică (POAT) și axele prioritare de asistență tehnică din cadrul celorlalte programe operaționale. Prin aceste memorandumuri de înțelegere, România nu își asumă angajamente financiare suplimentare față de cele deja asumate prin programele operaționale derulate deja, respectiv asigurarea contribuției naționale de 15-20% la asistența tehnică implementată prin fondurile structurale și de coeziune. Un memorandum similar celor semnate la 26 ianuarie 2012 este în curs de negociere cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), evidențiază comunicatul MAEur.
În august 2011, comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn, și comisarul european pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și incluziune, Laszlo Andor, au reiterat, într-o scrisoare adresată premierului Emil Boc, propunerea vizând acordarea de asistență externă pentru autoritățile române în implementarea proiectelor cu finanțare europeană din partea instituțiilor financiare internaționale (Banca Mondială, Banca Europeană pentru Investiții, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, inclusiv sprijin prin JASPERS). Expertiza internațională urma să sprijine autoritățile române pentru ameliorarea procesului de utilizare a fondurilor structurale și de coeziune atât în intervalul 2007-2013, cât și în viitorul exercițiu bugetar al Uniunii Europene, 2014-2020.
În etapa următoare, Ministerul Afacerilor Europene, împreună cu autoritățile de management și cu sprijinul Comisiei Europene, a identificat nevoile de expertiză pe două paliere: necesități orizontale, care pot fi finanțate în cadrul Programului Operațional Asistență Tehnică (POAT) și necesități la nivelul programelor operaționale, care pot fi finanțate în cadrul axelor prioritare de asistență tehnică ale respectivelor programe operaționale.
La 26 octombrie 2011, pe baza propunerilor sectoriale formulate de ministerele cu rol de autorități de management, precum și a celor orizontale, prezentate de Ministerul Afacerilor Europene, Guvernul României a adoptat un memorandum care cuprinde propuneri de utilizare a expertizei tehnice internaționale. Propunerile acoperă toate cele șapte programe operaționale finanțate din fonduri structurale și de coeziune. Propunerile au fost oficial transmise Comisiei Europene la începutul lunii noiembrie 2011 de Ministerul Afacerilor Europene, mai precizează comunicatul. AGERPRES



Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, reprezentând Guvernul României, a semnat joi memorandumuri de înțelegere cu Banca Europeană de Investiții (BEI) și cu Banca Mondială (BM) privind acordarea de asistență tehnică țării noastre în vederea creșterii ratei de absorbție a fondurilor structurale și de coeziune în actualul exercițiu bugetar al Uniunii Europene (2007-2013) și în cel următor (2014-2020).



