TAROM a anunțat întârzierea tuturor zborurilor de joi, cu excepția a două curse care au fost anulate ROT 601 și ROT 611 București-Timișoara din cauza condițiilor meteo nefavorabile.
Toți pasagerii curselor TAROM care înregistrează întârzieri beneficiază de asistență din partea companiei pe durata așteptării lor în aeroport, iar pasagerii curselor TAROM care au fost anulate vor fi reprogramați pe următoarele zboruri sau vor putea opta pentru rambursarea contravalorii biletelor.
Pasagerii afectați de această situație sunt rugați să contacteze agențiile emitente și agențiile TAROM pentru reprogramarea călătoriei sau rambursarea contravalorii biletului achitat, compania asigurând asistență tuturor pasagerilor săi, conform Regulamentului European privind drepturile pasagerilor pe transportul aerian nr.261/2004.
Potrivit companiei, prognozele meteorologice pentru următoarele câteva ore nu indică o îmbunătățire semnificativă a vremii.
Un număr de 15 curse aeriene care urmau să opereze de pe Aeroportul Henri Coandă și trei curse de pe Aeroportul Băneasa au fost anulate joi din cauza condițiilor meteorologice.AGERPRES



Cursele companiei TAROM sunt operate joi cu întârzieri de cel puțin 30-40 de minute până în acest moment, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, iar două zboruri sunt anulate, a anunțat joi compania.



