"Am discutat extinderea afacerilor din România pentru că ei furnizează proporția cea mai mare de echipamente și utilaje agricole, circa 60-70%. Ei sunt interesați de a perfecționa sistemul de dotare tehnică, în România, dar s-au plâns și de faptul că, încă, avem exploatații mici și trebuie să găsim măsuri de concentrare a terenurilor. Vrem să începem această concentrare și mizăm că până în 2014 sau 2015 vom deține un număr mare de ferme cu o suprafață de 50-100 de hectare și peste 100 ha, care ar putea intra în sistemul de mecanizare completă", a declarat, vineri, pentru AGERPRES, ministrul Valeriu Tabără. În opinia acestuia, ponderea fermelor mari a crescut în ultimul an cu 15-16 procente, remarcându-se totodată și o reducere a celor cu suprafețe cuprinse între 1 și 10 ha.
"Vrem să luăm câteva măsuri pentru comasarea terenurilor, una dintre ele fiind cea legată de igienizarea terenurilor, mai ales pentru cei care nu pot să arendeze, concesioneze sau să vândă. Noi nu putem aștepta ani de zile. De asemenea, așteptăm măsura CE privind susținerea fermelor mici din noua PAC. Astfel, în cazul în care cineva nu vrea să mai lucreze terenul, acesta este preluat de ferma vecină, iar fermierul care l-a deținut își păstrează un fel de rentă până în 2020", a subliniat Tabără.
Acesta a transmis producătorului german de mașini agricole că agricultorii români vor să aibă asigurat setul de combine pentru a termina rapid recoltatul la fiecare cultură. "Dacă în toamnă am putea termina recoltatul în 10-20 de zile ar fi extraordinar pentru că asta influențează mult calitatea recoltelor, dar noi trebuie să achiziționăm în continuare mașini agricole", a subliniat șeful MADR.
România este a cincea piață pentru firma Claas în Europa, furnizând cu precădere combine, dar numai pentru fermele mari.
În discuțiile cu ministrul polonez al Agriculturi, Marek Sawicki, au fost analizate posibilitățile de a coopera pe marginea bugetului PAC și repartizarea acestuia. "Am discutat despre o întâlnire a comitetului de la Visegrad unde au fost cooptate și România, Bulgaria și Slovenia pentru a participa la mai multe discuții privind bugetul UE și modul de repartizare și împărțire a banilor între cei doi piloni. În luna mai l-am invitat pe ministrul polonez în România, unde vom analiza mai multe amănunte. Ministrul polonez este un ministru activ și a avut o președinție eficientă în grupurile de lucru pe o serie de probleme pe care le lasă într-un stadiu avansat președinției daneze", a menționat șeful de la Agricultură.
Discuțiile cu ministrul Agriculturii din Moldova, Vasile Bumacov, s-au axat pe un program derulat cu Ministerul de Externe privind realizarea unui obiectiv la Sculeni pe legume și fructe. "Vrem să finalizăm în acest an acest centru de afaceri pe legume-fructe, piață de gros și depozit în valoare de 2 milioane de euro", a adăugat ministrul Valeriu Tabără.
România este țară parteneră în acest an la 'Săptămâna Verde' - cea mai importantă expoziție din lume în domeniul industriei alimentare, agriculturii și horticulturii - fiind prezentă cu 62 de firme. La ediția din acest an vor expune peste 1.600 de companii din 53 de țări, în 26 de pavilioane ce ocupă 115.000 mp. Organizatorii germani așteaptă ca în cele 10 zile de expoziție să intre pe porțile centrului expozițional peste 400.000 de vizitatori. Pe lângă rolul de platformă de afaceri, târgul are și caracterul unui festival al tradițiilor gastronomice și folclorice, având un impact mediatic de anvergură, atât în Germania, cât și în plan global.AGERPRES



Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, s-a întâlnit vineri, la pavilionul României din cadrul expoziției 'Săptămâna Verde', cu omologii săi din Polonia, Moldova și Serbia, cu reprezentații companiei germane de mașini agricole Claas KG, dar și cu comisarul european pentru sănătate și consumatori, John Dalli, care a vizitat și degustat câteva produse tradiționale românești.



