Afiseaza stiri dupa cuvantul cheie: bookfest

Președintele Asociației Editorilor din România (AER), Grigore Arsene, organizatorul Salonului internațional de carte"Bookfest", a declarat, pentru AGERPRES, duminică seară, la finalul târgului, că "anul acesta s-a cumpărat mai puțin și mai ieftin".

Publicat in Cultură

Andreea Paul Vass, consilier de stat al primului-ministru, și-a lansat, duminică, la standul Editurii Polirom, din cadrul Salonului internațional de carte "Bookfest", volumul "Forța politică a femeilor".

Publicat in Cultură

Principele Radu al României și-a lansat, duminică, în ultima zi a Salonului internațional de carte "Bookfest", volumele "Lumea Regelui/ The King's World" și "Provizoratul istoric", la standul Polirom, editura la care cărțile au văzut lumina tiparului.

Publicat in Cultură

Editura Humanitas a lansat, vineri, la standul său din Salonul internațional de carte "Bookfest", cel de-al doilea volum din seria dedicată aventurilor lui Habarnam și ale prietenilor săi, "Habarnam în Orașul Soarelui" de Nikolai Nosov.

Publicat in Cultură

Scriitorul Mircea Cărtărescu și-a lansat joi, în cadrul Salonului internațional de carte "Bookfest", ediția în limba maghiară a cărții sale "Enciclopedia zmeilor", apărută recent la Editura Bookart în traducerea lui Szocs Geza și a Zsuzsanei Gergely.

Publicat in Cultură
Miercuri, 25 Mai 2011 07:36

"Bookfest", la cea de-a șasea ediție

Cea de a șasea ediție a Salonului internațional de carte "Bookfest", care va avea loc în perioada 25 - 29 mai, se va deschide miercuri dimineața, la complexul expozițional Romexpo din București.

Publicat in Cultură

Cea de a șasea ediție a Salonului internațional de carte "Bookfest" va avea loc în perioada 25 - 29 mai, la complexul expozițional Romexpo din București, anunță Asociația Editorilor din România.

Publicat in Cultură

Cartea "Visul lui Machiavelli" scrisă de Adrian Cioroianu a fost lansată duminică, la standul editurii "Curtea Veche" de la Târgul Internațional de Carte Bookfest.

Publicat in Cultură

Volumul "De ce m-am întors în România", care cuprinde mărturii semnate de Neagu Djuvara, Gheorghe Zamfir și Mariana Nicolesco, coordonat de Sandra Pralong, a fost lansat, duminică, la standul Editurii Polirom de la Târgul de Carte Bookfest.

Publicat in Cultură

Filosoful și editorul Gabriel Liiceanu s-a declarat, sâmbătă, la Bookfest, "sătul de ipocrizia filosofiei", de "autori geniali" care nu vorbesc despre viața noastră de zi cu zi.

Publicat in Cultură
Pagina 1 din 2
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România