Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, pentru anul acesta organizatorii au pregătit un program divers, ce va cuprinde muzică instrumentală și vocală a compozitorilor J. S. Bach, G. Gabrieli, J.Massenet, J. P. Sweelinck, T. Brediceanu, W. A. Mozart, J. Haydn, E. Bossi, J. Cabanilles, în interpretarea Cristinei Radu (soprană), a lui Wilhelm Schmidts, Steffen Schlandt, Eckart Schlandt (orgă), precum și a cvartetului Gaudeamus al Filarmonicii Brașov.
"Încă de la prima ediție, din 1999, a concertelor "La cumpăna dintre ani", scopul organizatorilor a fost acela de a sprijini financiar lucrările de restaurare ale unor orgi din zona Brașovului. Anul acesta, ca și în anii 2009 și 2010, fondurile strânse vor fi direcționate spre restaurarea orgii din Rupea, una dintre cele mai vechi din România", se arată în comunicatul de presă.
Biletul de intrare la concert costă 10 lei. Biletele se pot procura de la intrarea în Biserica Neagră.
Organizatorii precizează că de la ora 12,00 și până la finalul concertului accesul nu va mai fi posibil în incinta Bisericii Negre. AGERPRES


Parohia Brașov a Bisericii Evanghelice C.A. din România organizează pe 31 decembrie, de la ora 12,00, concertul intitulat "La cumpăna dintre ani".



