Astfel, începând cu noaptea de 23 spre 24 decembrie, de la miezul nopții și până la revărsatul zorilor, ulițele satelor răsună de glasul colindătorilor, costumați în portul tradițional specific fiecărui județ, care urează pe la casele gospodarilor pentru sănătate, fericire și prosperitate în anul ce vine și de la care primesc daruri (colindețe) în bani sau produse: nuci, covrigi, mere, colaci, etc.

Colindele se auzeau în sat și de-a lungul celor trei zile ale Crăciunului, uneori până în seara Sfântului Vasile, iar cu steaua se umbla uneori până la Bobotează.
Colindele sunt de două feluri: religioase și laice. Dintre cele religioase amintim: colindele Domnului (În drum spre Vihleim, Nașterea Domnului, Vestirea Păstorilor, Închinarea Păstorilor, Pornirea Magilor după stea, Închinarea Magilor, Tăierea Pruncilor, Numele Domnului, Patimile Domnului, Răstignirea , Coborât-a de pe Cruce); colindele Sfinților (Colindul Crăciunului, Sf. Vasile, Sf. Nicolae, Sf. Ion, etc.).

În general, capitolul teologiei creștine, cu puternice influențe de factură populară, este preferința celor mici, mai ales în cântecele de stea, precum 'Steaua sus răsare', 'În orașul Vifleem', sau 'Trei crai de la Răsărit'.
Colindele profane (sau lumești) sunt adaptate de colindători la situația celor în fața cărora le cântă, adresându-se unor membri ai familie sau ai comunității: colind de copil mic, de fată mare, de flăcău, colindul omului bogat și milostiv, colind de preot, de cioban, de vânător, de pescar, de marinar, colind de viteaz, de familie, de însurățel, etc.

Primul colind, care se cântă la fiecare casă, este colindul de ușă sau de fereastră. Prin aceast colind se invocă trezirea rituală a gazdelor, pentru a-i întâmpina pe colindătorii ce le aduc vestea nașterii lui Hristos și pentru a se pregăti să celebreze marea sărbătoare a Nașterii Domnului: 'Sculați, sculați, boieri mari/ Florile dalbe/ Sculați, voi, români plugari/ Că vă vin colindători/ Noaptea pe la cântători/ Și v-aduc un Dumnezeu/ Să vă mântuie de rău/ Un Dumnezeu nou născut'. Refrenul 'Florile dalbe', des întâlnit în poezia colindelor, are astăzi numai o valoare simbolică. Se presupune, însă, că la origine el era o formulă magică, rostită concomitent cu atingerea persoanei colindate cu o ramură înflorită de măr.
Citarea ramurii de măr în colinde, la fel ca și folosirea ei rituală, avea rostul de a transmite omului calități atribuite plantei: energie și vigoare și este întrucâtva înrudit cu obiceiul sorcovitului de Anul Nou.



După ce colindătorii termină de cântat la fereastră, gazda îi invită în casă. Primul colind pe care îl rostesc aici este colindul de masă, care se cântă în fața mesei de Crăciun încărcată cu colaci, nuci, mere și alte produse tradiționale. Sensul acestui colind este de a trece belșugul, sugerat prin bogăția și varietatea produselor alimentare așezate pe masă, dintr-un an în altul. Urmează colindul 'cel mare', adresat gazdei. Ceata colindă apoi, pe rând, pe toți membrii familiei.
Primul dar oferit colindătorilor este colacul, semn al belșugului. Cel care conduce grupul de colindători mulțumește gazdei pentru daruri. AGERPRES