PF Lucian, Arhiepiscop Major al Bisericii Greco-Catolice: Primul dar al sărbătorii Nașterii Domnului este Pacea

Vineri, 23 Decembrie 2011 08:25
Votati
(2 voturi)

Primul dar al sărbătorii Nașterii Domnului este Pacea, afirmă Preafericitul Lucian Mureșan, Arhiepiscop și Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, în Pastorala de Crăciun.



PF Lucian consideră că "Nașterea Domnului ne descoperă o bucurie deosebită de bucuria ce se simte în dimineața Paștilor"(...) "o bucurie intimă și ascunsă, care vine în noapte, primește lumină de la o stea îndepărtată și ne dezvăluie inocența Pruncului", care "ne introduce în Taina Crăciunului".

"De aceea colindătorii cei mai buni, de ieri sau de azi, sunt și rămân copiii. Ei ne vestesc și ne descoperă Nașterea lui Isus. Unora precum copiii le este dată Împărăția Cerurilor fiindcă orice copil poate dezarma răul prin nevinovăția sa. A fi precum copiii nu este ușor, fiindcă mai întâi trebuie să primim PACEA. Ori primul dar al sărbătorii Nașterii Domnului este Pacea. Fiul lui Dumnezeu, cel promis, este Domnul Păcii - cum spune profetul Isaia - și se coboară între noi ", afirmă arhiepiscopul Major.

"Nașterea Domnului ne invită așadar la înnoirea inimii, fiindcă orice întâlnire cu Dumnezeu ne conduce inevitabil la acele lucruri de care depindem cu adevărat (...) fiindcă nicio bucurie nu poate avea preț fără jertfa cerută de bine, în împotrivirea față de rău", pentru că "răul înseamnă o întoarcere de la fața lui Dumnezeu și aduce cu sine lipsa prezenței sale", deslușește PF Lucian, care consideră că "rostul nostru de creștini presupune o continuă lepădare de cel rău".

În opinia arhiepiscopului greco-catolic, criza și lipsurile de azi - inimaginabile acum câțiva ani - ne spun că nu suntem atotputernici, ci că trebuie să recunoaștem că cea mai mare parte a lucrurilor ne scapă.

"Pentru omul credincios a fi vulnerabil nu este un pericol, ci însăși starea umanității sale care întâlnește harul, aflând rostul coborârii în lume a lui Dumnezeu. Dar până când nu căutăm altceva decât interesul nostru, nu-L vom putea nici măcar zări pe Isus cel așezat în iesle. De aceea în rugăciunile noastre Dumnezeu tace sau gângurește nu pentru că nu ar avea ce să ne spună sau nu ne-ar asculta, ci pentru că urechile sufletului nostru nu au interesul de a mai asculta Șoapta Cerului", spune PF Lucian.

Reclamele, publicitatea cadourilor, luminile aprinse pe străzi ne reprezintă cu adevărat sufletește și ne apropie mai mult de Cristos?, se întreabă preafericitul părinte. "Strălucirile aparente sau zgomotul distracției nu trebuie să ne împiedice de a primi Crăciunul în familie, cu respect pentru viață, viața pruncilor care trebuie să se nască, pentru înțelegere, pace și compasiune pentru cei în nevoie", îndeamnă arhiepiscopul greco-catolic.

În încheierea Pastoralei, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică adresează clerului împreună slujitor, călugărilor și călugărițelor, credincioșilor greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu urarea de Sărbători sfinte și un An Nou 2012 sfințit de ocrotirea Maicii Preacurate.

"Tuturor Vă spun pace, haruri sfinte și multe mângâieri pentru a nu obosi în a face binele. Domnul ne cheamă să ridicăm fruntea, să-L privim așezat în iesle, să renunțăm la ale noastre pentru a-L recunoaște sub chipul Pruncului. Sărbători sfinte și un An Nou 2012 sfințit de ocrotirea Maicii Preacurate, Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioară!", urează PF Lucian. AGERPRES

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România