Corul "Bach" al Bisericii Negre, alături de Valentina Mărgăraș (soprană) și Lofi Gellert (bas), acompaniați de Cvartetul Gaudeamus și de Eckart Schlandt (orgă), vor susține joi, 15 decembrie, începând cu ora 19,00, tradiționalul Concert de Crăciun, sub conducerea muzicală a dirijorului Steffen Schlandt, se precizează într-un comunicat de presă transmis luni AGERPRES de administrația Bisericii Negre.
Programul concertului va cuprinde lucrări sacre specifice perioadei Crăciunului, din cinci secole, începând din baroc și până în perioada contemporană. Fondurile strânse din vânzarea biletelor vor susține proiectul restaurării orgii din orașul Rupea coordonat de Biserica Evanghelică din România, Parohia Brașov. Biletul de intrare costă 10 lei. AGERPRES