Deși se declară surprins de câteva din reacțiile din presă și de pe internet după prezentarea la ediția din acest an a Festivalului de la Cannes a celui mai recent film al său, 'La source des femmes', regizorul francez de origine română spune că îl interesează criticii atunci 'când sunt constructivi', dar că îl preocupă foarte mult și părerea publicului.

Considerându-și cel mai recent film 'un basm realist contemporan', Radu Mihăileanu apreciază drept 'formidabilă' coincidența prin care 'La source des femmes', care vorbește despre emanciparea femeilor dintr-un sătuc neidentificat din nordul Africii, a fost lansat în contextul 'primăverii arabe'. El este de asemenea de părere că filmele pot transmite mesaje sociale, subliniind totodată că, în opinia sa, 'muzica este arta supremă'.

Regizorul, în vârstă de 53 de ani, a fost prezent miercuri, la Bruxelles, pentru avanpremiera peliculei 'La source de femmes', iar joi se va afla la Namur, pentru a participa la proiecția aceleiași pelicule în cadrul Festivalului Internațional de Film Francofon din localitate. Filmul a fost prezentat în premieră în luna mai în competiția oficială a Festivalului de la Cannes.

Avanpremiera filmul "La source de femmes" la Bruxelles a avut loc la Palais des Beaux-Arts (Bozar), iar evenimentul a cuprins, la final, și o discuție cu regizorul și cu două dintre actrițe. Institutul Cultural Român (ICR) a fost partener al evenimentului. "La source de femmes" va intra la 9 noiembrie în sălile de cinema din Belgia.

Radu Mihăileanu, care, alături de Alain-Michel Blanc, este și coscenarist al filmului, a împrumutat intriga din "La source des femmes" din comedia greacă "Lysistrata", dar și dintr-un fapt divers care a avut loc în 2001 în Turcia. Într-un mic sat din Africa de Nord, femeile merg zilnic kilometri pe jos, sub soarele arzător, pentru a aduce apă. Însă, într-o zi, una dintre ele, Leila, le propune să intre într-o grevă de sex: nu vor mai face dragoste cu bărbații lor până când aceștia nu vor rezolva problema apei.

Pe marginea proiecției de la Bruxelles, Radu Mihăileanu a acordat un interviu pentru Agerpres.

Cum vi s-au părut reacțiile criticii după proiecția filmului 'La source des femmes' la Cannes?

Au fost, cred, destul de multe pozitive, unele controversate. Unii spuneau că filmul e prea lung. A fost o cronică, mi se pare, pe internet, care spunea că e un film misogin, ceea ce m-a făcut să surâd. Dar de atunci au existat o mie de alte cronici, pentru că filmul merge în Franța, în provincie foarte mult, și acum în Belgia. Se pare că place mult mai mult decât unora din Cannes.

În ce măsură vă interesează opinia criticilor? Puneți preț mai mult pe părerea publicului?

Părerea publicului mă interesează foarte mult pentru că, totuși, pentru el facem filme. Criticii mă interesează când sunt constructivi, chiar când zic ceva de rău. Dacă detectează ceva constructiv - un defect de regie, de scenaristică, din punct de vedere al poveștii, al realității istorice. Când mă acuză că sunt misogin, nu știu ce să fac. N-o să mă duc la un psihiatru să-l întreb dacă sunt misogin sau nu, când toate celelalte femei spun că e un film feminist, de dragoste, pentru femei și pentru femeia arabă. Ce să fac? Pentru unul să mă duc la psihiatru, pentru celălalt să zic mulțumesc?

Prin imagine, prin poveste, prin locul pe care l-ați ales, filmul are aspectul unui basm. Pe de altă parte, există și un aspect social puternic. Cum se îmbină cele două într-un singur film?

Eu îl numesc un basm realist contemporan. Și tot timpul mă amuz să combin mai multe genuri. În 'Train de vie' (n.r - 1998) era un basm inspirat tot din realitate. 'Va, vis et deviens' (n.r. - 2005) era un fel de documentar compus cu un fel de film biblic, pe undeva. Acesta (n.r. - 'La source des femmes') este un basm oriental, pe imaginea a 'O mie și una de nopți'. Am creat totuși foarte mult într-o realitate care există astăzi în satele din unele țări arabe, dar sper (n.r. - ca filmul) să fie și un basm cu valoare universală.

Ați spus că pentru acest film ați studiat foarte mult lumea și tradițiile arabe, Coranul. Ce ați învățat realizând 'La source des femmes'?

Mai întâi am locuit într-un sat, ca să învăț pe pielea mea ce înseamnă a trăi acolo, la ei în casă, să văd viața de toate zile a unor femei, a copiilor, a părinților. După aceea am intervievat femeile din toată valea, nu numai din sătucul unde stăteam. Pe mine acestea mă hrănesc în viața de toate zilele. Câteodată mă întreb dacă sunt cineast cu o adevărată dragoste pentru cinema sau dacă dragostea mea e mai mare pentru viață, pentru omenire, pentru călătoriile dintr-o cultură în alta, dintr-o identitate în alta. Această perioadă a fost foarte bogată pentru mine ca om, ca bărbat, ca să înțeleg ce înseamnă o femeie, ce înseamnă o femeie arabă într-un context arabo-musulman. Și am descoperit că sunt niște profunzimi mult mai bogate decât clișeele care se vehiculează în Europa sau în America.

Ca o coincidență interesantă, filmul dvs. a fost lansat în plină 'primăvară arabă'. Cum vi s-a părut acest lucru?

Mi s-a părut formidabil. Nu știu dacă e o intuiție. În orice caz, când am început să scriem acest film, aveam impresia că se va mișca ceva. Noi credeam că se va mișca mai mult venind de la femei. Chiar dacă e foarte greu pentru ele, femeile au din ce în ce mai mult acces la educație și sunt mult mai diplomate decât bărbații. La un moment dat, noi făceam socoteala că, odată cu anii, ele vor avea mai multe posturi de răspundere. Încetul cu încetul, societatea se va feminiza. Va deveni mult mai pașnică, într-un fel. Și între timp (n.r - revoluția din statele arabe) a explodat, cu o contagiune pe care noi nici n-o visam. A fost o coincidență frumoasă. Sper că această revoluție va continua și că va îmbina dreptul femeilor, pentru a merge până la capăt.

În toate filmele dvs. puneți foarte mult preț pe muzică. În 'La source des femmes' sunt chiar și scene de musical. Ce rol joacă muzica în felul în care vedeți dvs. cinematografia?

Eu cred că în viață, în general, și mai ales în artă, există muzicalitate. Există ritm. Suntem într-un ritm, poate al Universului, poate al energiilor care sunt împrejurul nostru. De aceea, pentru mine muzica este arta supremă. Totul e o ritmică. În filmele mele totul e muzicalitate, chiar când nu se cântă, deoarece știm că montajul unui film îi dă o ritmică. Și mie îmi place de multe ori să exprim identitățile unor civilizații, popoare, prin muzică, prin cântec. Realitatea e că în civilizația arabă, musulmană, (n.r. - oamenii) se exprimă foarte mult prin cântec și prin dans, pentru că ei sunt foarte pudici, adică nu își spun realitățile în față, ca să nu îi umilească pe ceilalți. Își spun niște observații de o manieră mai deturnată și foarte metaforică, foarte poetică, un pic ca și românii. Cântecele lor ar fi un fel de 'slam' sau de rap modern, pentru că inventează, pe niște teme date - lucrul, anotimpul, recolta, dragostea, viața familială. M-am inspirat din această tradiție, ca după aceea s-o adaptez la dramaturgia filmului, la necesitățile scenelor și la ceea ce femeile voiau să comunice bărbaților într-o manieră deturnată.

'La source des femmes' poartă cel puțin un mesaj principal - emanciparea femeilor. Considerați că filmul este un vehicul pentru a transmite mesaje sociale sau politice?

Da. Eu cred că, astăzi, audiovizualul, din fericire și din păcate - pentru că nu totul e de calitate -, devine din ce în ce mai mult un vector educațional foarte important. Copiii, de la o vârstă foarte fragedă, se uită la televizor, sunt la computere. Totul e imagine și totul intră în memoria unui copil, unui adolescent, unui om care se construiește. Din ce în ce mai mult, prin filmele pe care le facem, deși trebuie să fim liberi să creăm ceea ce vrem, avem și o responsabilitate. Cu modestia pe care trebuie să o păstrăm, putem trimite niște mesaje. Filmul acesta, pe de o parte, e un mesaj pentru libertate și dreptul femeilor, care încă nu sunt acceptate în lumea întreagă, și, pe de altă parte, este un imn pentru dragoste. Aceste femei nu vor numai apă în sătuc, ele vor și dragoste.

Ați spus undeva că nu vă place să faceți filme "contra". Puteți să detaliați?

Nu știu dacă toți suntem la fel, dar noi, românii care am scăpat de dictatură, știm ce înseamnă suferința. Nu prea mai vrem să asistăm la ură, la dușmănie. Le-am trăit prea mult. Am trăit prea mult în frică, în dușmănia invizibilului. În orice caz, reacția la toată povestea mea, pentru că am fugit (n.r. - din România) la 22 de ani, deci am trăit o parte bună dictatura, este să fac filme numai "pentru", adică pentru frumusețea omenirii, pentru miracolul acesta care se numește viață. Omul, chiar dacă este capabil de brutalitate, de sălbăticie, de ignoranță, de toate defectele de pe lume, este capabil și de miracole. Este capabil să fie demn, să stea în picioare și să nu mai stea în genunchi și cu capul plecat. În toate filmele mele, chiar dacă denunț injustiții, dictaturi, lipsa de libertate, mă concentrez mult mai mult asupra frumuseții omenirii. Niciodată, de exemplu, n-o să fac un film despre Ceaușescu. Nu mă interesează Ceaușescu, pentru că era mediocru, chiar dacă ne-a asuprit timp de ani de zile. Mă interesează mai mult frumusețea oamenilor care au suferit din cauza lui Ceaușescu.

Cum vă raportați la filmele din ceea ce criticii au numit 'noul val românesc'?

Sunt extraordinare și sunt foarte mândru, chiar dacă eu nu fac parte din acest nou val. Suntem toți prieteni. E o generație extraordinară, care nu se termină, pentru că văd că în fiecare an vin alții și alții și alții și sunt mândru că e una dintre cinematografiile cele mai puternice din lume.AGERPRES