AGERPRES: Arta dansului și cea coregrafică au fost dominate, vreme îndelungată, de școlile de la Moscova și Leningrad. Întâlnirea cu celebra balerină Maya Plisetskaya a fost un reper al carierei dumneavoastră artistice. Ar putea fi comparată această întâlnire cu cea la fel de constructivă dintre Maurice Bejart și Lubov Egorova? Maya Plisetskaya a afirmat, la un moment, că a avut perioada sa clasică în carieră, dar și un strălucitor "moment Bejart", cu "Bolero-ul" de Ravel.
Gigi Căciuleanu: Au fost două întâlniri diferite. Și Maya este diferită și eu sunt diferit și nu vedem dansul la fel cum l-a perceput Bejart. Pentru Bejart era importantă forma și estetismul și a reușit foarte bine pe această orientare. Maya lucra și în dansul academic cu "gâtul spate rupt", cu pași matematici în poante. A creat roluri și s-a creat pe sine pe scenă. Mi-a povestit că, dansând în Italia, cu o balerină consacrată, pe o scenă în aer liber, a început o furtună teribilă. Partenera sa a fugit să se adăpostească, în timp ce Maya a continuat să danseze, pe fulgere și tunete, și atunci s-a simțit cel mai bine. Când a venit în Franța, la Rennes, pentru spectacolul cu "Nebuna din Chaillot", în coregrafia mea, eu am întârziat la întâmpinarea ei în gară, din cauza unei repetiții. Gara era pustie, ca într-o pictură suprarealistă de Delvaux. Maya era singură pe cheiul gării, cu valijoara alături, îmbrăcată într-un fâș de leopard, cu părul roșu. Cu respirația tăiată, m-am scuzat insistent pentru întârziere. Dar Maya mi-a cerut să-i arăt, imediat, acolo, pe peronul gării, mișcările pe care le-am inventat pentru ea. Nu inventasem nimic până în acel moment, o așteptasem să vină și să începem lucrul împreună. Am început să fac câteva mișcări, iar Maya m-a privit vreo zece minute. "Da, îmi place ce văd. Dar te rog să nu mă lași să fac altceva decât ai făcut tu acum. Adică să mă obligi să nu fiu ca de obicei" - mi-a spus Maya. Și așa am și făcut.

AGERPRES: Stagiul de perfecționare de la Teatrul Balșoi din Moscova v-a prilejuit cunoașterea marii școli ruse de balet, care a dominat mereu valoric în spațiul european.
Gigi Căciuleanu: Școlile de balet de la Moscova și de la Leningrad sunt diferite. Eu am ajuns la Moscova altfel decât colegii mei: veneam de la "Nocturne", lucram de câțiva ani cu Miriam Răducanu și dansam la Opera Română în roluri mai speciale, precum "Un american la Paris" după poemul simfonic de George Gershwin, "Zidul" și "Mandarinul miraculos" de Oleg Danovschi, "Amorul Doctor" de Tilde Urseanu, "Prinț și cerșetor" de Victor Marcu și chiar în compoziții create pentru mine. S-a ivit posibilitatea acelui stagiu la Moscova, am fost pur și simplu trimis, iar eu nu am vrut să mă duc, tocmai pentru că optasem pentru un alt drum. Dar Miriam Răducanu m-a convins să plec neîntârziat, iar după revenirea la București să reluăm colaborarea.
La Moscova nu am stat foarte mult, dar am avut un noroc enorm: am lucrat cu trei mari maeștri ruși. Primul a fost cel pentru care am fost trimis, maestrul Varlaamov, care ne cerea tot felul de mișcări ce depășeau sinele. Nu se făcea dublu tur în aer, ci triplu, chiar dacă pe scenă nu se face triplu. La fel, nu se făcea dublu cabriol, ci triplu. El ne punea mereu o bară de încercare foarte sus și asta m-a sedus. Am descoperit virtuozitățile acrobaticului dus până la limită. Am lucrat apoi cu Messel, un mare maestru, om de un calm desăvârșit. Alături de el am învățat că o săritură care se face spre interior are și o dinamică spre exterior. Moscova mi-a priit foarte mult pentru virtuozitate. Eu și în prezent caut virtuozitatea, un "nou academism".

AGERPRES: Ați avut șansa de a lucra cu Pina Bausch, la Wuppertal. Ea era convinsă că important este nu cum se mișcă dansatorii, cât mai ales "ceea ce-i mișca pe aceștia".
Gigi Căciuleanu: Eu am văzut-o dansând pe Pina. Era minunat, fusese anterior dansatoare romantică. Nu venea să antreneze cursanții, dar dansa fascinant, era un dinozaur cuplat cu un fluture. Numai Miriam Răducanu mi-a mai dat această senzație. Pina, Miriam Răducanu și Maya Plisetskaya au fost și sunt și azi pentru mine privilegiile carierei mele. Nu am cuvinte să vorbesc despre Pina. Când eram la Wuppertal nu se filmau repetițiile ei. Pina nu suporta filmările. Nici eu nu am filme cu mine. Filmele ar reda ce vede ochiul cameramanului și oricât ar fi el de genial nu ar vedea același lucru cu coregraful sau cu dansatorul. Dacă a existat o influență a Pinei Bausch asupra mea a fost că m-a convins să nu fac ceea ce făcea ea, din două motive: primul - modelul nu îmi corespunde și al doilea fiindcă Pina făcea totul atât de bine, încât nu era nevoie să fie imitată.

AGERPRES: Sunteți sau nu un dublu de altă factură al lui Maurice Bejart?
Gigi Căciuleanu: Slavă Domnului, nu. Bejart a avut meritul de a aduce dansul în sălile mari, precum Sala Sporturilor din Paris. Bejart a scos dansul din locurile elitiste. Pina Bausch a dus dansul spre teatralitate și a atras un public foarte numeros. Pe mine nu mă știe lumea pentru că mie îmi plac locurile mai mici. Pentru mine dansul este trăire absolută. Când eram mic și făceam coregrafie cu păpușile mele mă gândeam la o gravură din 1514 a lui Durer cu un cuplu de dansatori populari. Planurile din gravură se întretăiau minunat. Al doilea declanșator a fost formația Golden Gate Quartet, tot când eram mic și eram foarte atent cum se întretăiau vocile lor. Îmi spuneam că așa trebuie să fie și în dans. Oleg Danovschi a făcut așa ceva în "Lacul lebedelor" de Ceaikovski, în urma cu 50 de ani, și acest spectacol ar fi trebuit să fie păstrat ca patrimoniu al României.

AGERPRES: Ați afirmat că nu există cuvinte care să explice dansul, că acesta este o îmbinare de poezie și matematică.
Gigi Căciuleanu: Da, este poezie și matematică în sensul de numerologie. Numerele au o putere și o existență în sine. Chiar dacă omenirea va dispărea, principiul "unu plus unu fac doi" va rămâne. Secțiunea de aur este perfect valabilă în arta dansului. Există mereu un calcul ascuns în dans, pe care privitorul nu-l vede. Când lucrez, nu lucrez cu mișcări. Pina Bausch lucra cu relații umane, Maurice Bejart lucra cu mișcări. Eu cred în principiul de mișcare: respirația te face să sculptezi mișcarea pe dinăuntru.

AGERPRES: Alături de regizorul Andrei Șerban sunteți o personalitate care și-a creat în afara granițelor țării un solid renume mondial. Preconizați să reveniți în România pentru a pune în scenă spectacole de mare anvergură?
Gigi Căciuleanu: Pentru un astfel de proiect este nevoie de o Companie Gigi Căciuleanu care să se dedice acestui lucru. Modelul meu este Stheler, cu Piccolo Teatro. Așa ceva mi-aș dori, un spațiu mic. Sunt câteva spectacole pe care mi le imaginez într-un astfel de Piccolo Teatro, precum "Piața Italia", "Mozartissimo", "Oskolki", "Requiem", ori "Trubadurul". Am arătat aceste spectacole peste tot în lume. În România le știu numai câțiva specialiști. Am ezitat mult când am ales spectacolul "Noche Bach" pentru reprezentarea lui în România. Trebuie să vă mai spun că eu nu am fost niciodată singur după ce am plecat din România. Am fost un trio, cu Dan Mastacan - care este om de teatru, violoncelist și pianist și care mi-a fost administrator și director de companie multă vreme - și cu Ruxandra Racoviță. Fără ei nu aș fi putut să lucrez. Suntem un trio românesc ce a plecat de la aceleași surse. Dan Mastacan și Ruxandra Racoviță m-au ajutat să mă exprim și să exist.

***
Absolvent al Școlii de coregrafie din București, solist al Operei Naționale, Gigi Căciuleanu a fost fascinat și a aderat la stilul modern de dans al renumitei artiste Miriam Răducanu. După un stagiu de perfecționare la Teatrul Balșoi din Moscova și o colaborare cu Pina Bausch și cu "Folkwang Ballet" din Essen (Germania), între 1972 și 1973, a părăsit România pentru o promițătoare carieră internațională, stabilindu-se la Paris.

În 1974, a înființat, la Nancy (Franța), Studioul de Dans Contemporan. Tot la Nancy, i se încredințează conducerea Companiei de Balet de la Grand Theatre. Se numără printre membrii fondatori ai Consiliului Internațional al Dansului (CID) UNESCO. Între 1978 și 1993 a fost director al Centrului de Coregrafie din Rennes (Bretania, Franța), alături de colaboratorul său, Dan Mastacan, realizând turnee și montări de mare succes în Europa, Asia și America.

A fost omagiat de Academia Națională de Dans din Roma pentru întreaga sa carieră, fiind considerat una dintre personalitățile cele mai originale ale universului dansului contemporan.

Din 2001, este director artistic al Companiei Naționale de Balet din Chile. În paralel, participă la turnee cu compania din Paris și lucrează ca profesor de coregrafie invitat în numeroase țări ale lumii.

Marele coregraf de origine română s-a aflat la Cluj-Napoca, împreună cu Baletul Național din Chile, pentru a prezenta, la Opera Națională, spectacolul "Noche Bach", sub egida "Întâlnirile JTI", în cadrul Festivalului "George Enescu". AGERPRES