Timp de cinci zile, într-o primitoare "casă a cărții", în pavilioanele 14 (C2), 15 (C1), 16 (C4), 17 (C5) și 18 (C6) ale Romexpo se vor reîntâlni scriitori, editori, personalități ale culturii românești și internaționale, jurnaliști și prieteni de toate vârstele ai vedetei salonului - Cartea.
"Bookfest reprezintă, iată, un semn de continuitate, care durează de o bună bucată de vreme", a declarat, pentru AGERPRES, președintele Asociației Editorilor din România (AER), organizatorul evenimentului, Grigore Arsene, care a menționat că și la această ediție vor fi prezente toate marile edituri care vor propune lansări importante ale unor autori cunoscuți.
El a mai spus că a fost ocupat tot spațiul pus la dispoziție de organizatori, fiind înscrise peste 100 de edituri, printre care se numără casele editoriale Humanitas, Polirom, Curtea Veche, RAO, Corint, Paralela 45, Ars Docendi, Niculescu, All, Herald, Tracus Arte, Adevărul Holding, Vinea.
După găzduirea cu succes - în 2010 - a Spaniei în calitate de invitat special, ediția din 2011 se va bucura de prezența Ungariei, de care România este legată prin vechi tradiții de dialog cultural, printr-o largă simbioză culturală, prin existența unei elite de traducători în cele două țări, a afirmat, în conferința de presă dedicată anunțării evenimentului, Grigore Arsene.
La eveniment vor susține concerte Mircea Tiberian, Mike Godoroja & the Blue Spirits și trupa Taxi iar oaspeții din Ungaria vor oferi două spectacole. De asemenea, vizitatorii vor putea participa la spectacole de teatru, recitaluri de dans, concerte de muzică folk și renascentistă, tombole cu premii.
Nu în ultimul rând, cea de-a șasea ediție a Bookfest le oferă copiilor, pentru al doilea an consecutiv, posibilitatea întâlnirii cu lumea fabuloasă a cărții, jocului, creativității, într-un spațiu special amenajat pentru ei, deja cunoscut sub numele de "Clubul Șoriceilor de Bibliotecă".
Vizitatorii vor avea intrare liberă la "Bookfest", în fiecare dintre cele cinci zile, de la ora 10,00 la 22,00. AGERPRES


Cea de a șasea ediție a Salonului internațional de carte "Bookfest", care va avea loc în perioada 25 - 29 mai, se va deschide miercuri dimineața, la complexul expozițional Romexpo din București.



