"În sate din sudul țării, unde nu credeam că mai găsesc mare lucru, în sate transilvane aflate la șosea, în apropierea urbanului, sate moderne, contemporane cu vremurile pe care le trăim dar în care oamenii, în mod aproape miraculos, au primit prin uimitorul și misteriosul cod al culturii de sorginte orală o bogăție pe care o conștientizează de cele mai multe ori intuitiv și o transmit mai departe. Chiar zilele trecute am cunoscut în Vinerea (județul Alba) cei mai grozavi colindători pe care i-am întâlnit până acum, satul fiind considerat din punct de vedere administrativ un fel de cartier al orașului Cugir. Doi bătrâni de aici mi-au colindat zeci de colinde precreștine despre leu, vidră, colinde de gazdă, profesionale, de june, de fată, de pețit, cosmogonice, mito-religioase, satirice... Ce bucurie mai mare ca asta mai pot avea de Crăciun?"

"Colinda îndeplinește rolul unui cântec-urare, care se repetă și se reactualizează la fiecare casă. În unele sate, ce-i drept tot mai puține, mai putem întâlni aceste lucruri. La orașe obiceiul s-a desacralizat, oamenii umblă de la unul la altul pentru a se vizita. Tot aici colindatul a devenit un fel de cerșit. Darurile nu mai sunt colacii, merele, nucile, colindătorii umblă după bani sau... și mai rău... să se vadă la televizor", spune Grigore Leșe.

Citește interviul în România liberă