Petiție asupra încălcării libertății de exprimare și informare în România, prezentată în PETI

Miercuri, 29 Septembrie 2010 11:20
Votati
(1 voteaza)

Reprezentanți ai Federației Române a Jurnaliștilor 'MediaSind' și Confederației Sindicatelor Democratice din România (CSDR) prezintă miercuri o petiție președintelui Comisiei de petiții a Parlamentului European (PETI), Erminia Mazzoni, prin care se atrage atenția asupra încălcării libertății de exprimare și informare în România.



MediaSind și CSDR au trimis la finalul lunii august o scrisoare președintelui PETI în care se menționează că CSAT (Consiliul Superior de Apărare a Țării) a analizat și a aprobat Strategia Națională de Apărare (SNAp) în data de 23 iunie 2010, document redactat la inițiativa președintelui României, Traian Băsescu, în prezența celor mai importanți membri ai Guvernului și ai șefilor principalelor servicii secrete. În acest document, semnat de președintele MediaSind, Cristi Godinac, și cel al CSDR, Iacob Baciu, sunt enumerate provocările la adresa securității naționale a României, în condițiile în care la articolul 6.2 Vulnerabilități, paragraful 10, se precizează: "Fenomenul campaniilor de presă la comandă cu scopul de a denigra instituții ale statului, prin răspândirea de informații false despre activitatea acestora, presiunile exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice în vederea obținerii de avantaje de natură economică sau în relația cu instituțiile statului reprezintă o (...) vulnerabilitate a statului român."

"Includerea unei astfel de aserțiuni în documentele oficiale ale CSAT reprezintă o încercare de răsturnare a sistemului democratic din România, fapt fără precedent în istoria recentă a țării noastre. În contrast cu oricare alt document similar, aprobat în oricare alt stat membru al Uniunii Europene și al NATO, precum și documentele adoptate anterior în România după anul 1990, Strategia Națională de Apărare din 23 iunie 2010 menționează explicit ca vulnerabilități acțiunile mass media", se arată în scrisoarea transmisă PETI.

Cei doi lideri sindicali prezintă în documentul menționat toate articolele din Strategia Națională de Apărare a Țării, care fac referire la presă și care, în opinia lor, încalcă libertățile și drepturile ziariștilor precum și libera exprimare a acestora.

La Bruxelles, reprezentanții MediaSind și CSDR au programate întâlniri cu coordonatorii principalelor grupuri politice din PE în Comisia PETI și o conferință de presă cu participarea vicepreședinților grupului Socialiștilor și Democraților din PE (S&D) Hannes Swoboda și Adrian Severin, și a șefilor delegațiilor franceză, Catherine Trautman, și italiană, David Sassoli, în acest grup.AGERPRES

Ultima modificare Miercuri, 29 Septembrie 2010 15:55
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România