''ActiveWatch - Agenția de Monitorizare a Presei constată că inițiativele legislative neserioase în legătură cu reglementarea mass-media nu par să ia sfârșit în Parlament. Situația ar fi hilară, dacă nu ar fi semn al fragilității democrației din România'', se arată într-un comunicat transmis, vineri, AGERPRES.
ActiveWatch susține că proiectul de modificare a legii audiovizualului încalcă prevederile Constituției referitoare la libertatea presei, dar și acordurile internaționale.
Totodată, ActiveWatch precizează că legea lui Prigoană conține câteva erori care "ilustrează lipsa de profesionalism a deputatului", menționând că proiectul face referire la articole care nu există în lege.
"Dincolo de reaua intenție, autorul este și extrem de superficial - de exemplu, el vorbește despre modificarea articolului 42, un articol care nu mai există deloc în textul actualei legi, pentru că a fost abrogat prin OUG 181/2008. Același lucru este valabil și în cazul altor modificări", explică reprezentanții Agenției de Monitorizare a Presei.
Inițiativa legislativă, înregistrată la Camera Deputaților pe 1 septembrie, propune ca presa scrisă și presa online să intre sub controlul CNA și este semnată de deputații Silviu Prigoană (PDL), Doru Leșe (PDL), Florin Anghel (PDL), Alin Popoviciu (PDL), Iustin Cionca Arghir (PDL), Adrian Nițu (PDL), Corneliu Olar (PDL), Marius Spânu (PDL), Brândușa Novac (PDL), Mate Andras-Levente (UDMR), Tudor Ciuhodaru (independent).
Potrivit inițiativei legislative, CNA "exercită autoritate în domeniul presă scrisă și presă online numai în cazurile pe care le prevede legea". Actul normativ ar introduce printre atribuțiile CNA stabilirea condițiilor, criteriilor și procedurii pentru acordarea licențelor pentru presa scrisă și online.
De asemenea, inițiativa completează legea audiovizualului cu o prevedere care se referă la persoanele ale căror drepturi sau interese legitime au fost lezate prin prezentarea în presă a unor fapte inexacte. Astfel, CNA poate suspenda licența publicației pe o perioadă de 1, 3 sau 6 luni dacă aceasta nu aduce, la cererea persoanei respective, proba verității în termen de 10 zile de la sesizare.
Inițiativa legislativă în discuție introduce obligativitatea licenței pentru tipărirea unei publicații de presă scrisă și pentru găzduirea de publicații online pe servere, această licență urmând a fi concesionată numai cu aprobarea CNA. AGERPRES


Reprezentanții ActiveWatch - Agenția de Monitorizare a Presei consideră că inițiativa legislativă a deputatului Silviu Prigoană privind controlul CNA asupra presei scrise și online ar permite suprimarea unor publicații și ar reinstitui cenzura ''în forma ei cea mai brutală'', aruncând ''România din Evul media în Evul mediu''.



