Festivalul de Film de la Veneția, la start

Marți, 31 August 2010 10:29
Votati
(0 voturi)

Festivalul de Film de la Veneția, care va începe miercuri, va primi seria obișnuită de staruri, printre favoriții la câștigarea Leului de Aur numărându-se Sofia Coppola (39 de ani) și Francois Ozon (43 de ani). Confratelui lor american, Darren Aronofsky (41 de ani), îi revine onoarea să deschidă festivalul, miercuri seară, cu 'Black Swan' (Lebăda neagră), cu Natalie Portman și Vincent Cassel, relatează AFP.



Aronofsky nu este un necunoscut la Veneția, unde a câștigat deja Leul de Aur, cu 'Wrestler', filmul care a marcat revenirea pe platourile de filmare a lui Mickey Rourke. El propune de această dată un thriller, în care Natalie Portman interpretează o balerină new-yorkeză în declin, ce trebuie să facă față ascensiunii unei rivale.

În competiție au intrat 24 de filme, dintre care șase americane, patru italiene și trei franceze.

Filmul 'Potiche' al lui Francois Ozon este foarte așteptat: Catherine Deneuve întruchipează o femeie căreia soțul, mare patron, îi cere să-l înlocuiască, după o grevă a angajaților. Alături de ea joacă, printre alții, Gerard Depardieu.

Cinematograful american este bine reprezentat: în afară de 'Black Swan' mai există cinci filme în competiție, printre care 'Somewhere' de Sofia Coppola, 'Promisses written in water' de Vincent Gallo, 'Miral' de Julian Schnabel (cu Willem Dafoe) și 'Barney's version', cu Dustin Hoffman.

Italia își va apăra șansele la Leul de Aur cu patru filme, printre care o adaptare a romanului de succes 'Singurătatea numerelor unu' de Paolo Giordano.

Cinematografia asiatică va fi prezentă cu două filme japoneze ('13 asasini' de Miike Takashi și 'Pădurea norvegiană' de Tran Anh Hung) și un film chinezesc ('Detectivul Dee și misterul flăcării fantomă' de Tsui Hark).

Nu s-a confirmat încă prezența regizorului iranian Jafar Panahi, așteptat la premiera mondială a filmului 'Acordeonul', care n-a primit încă pașaportul de la autoritățile de la Teheran. Cineastul a fost eliberat pe cauțiune în mai, după trei luni de la arestarea sa, care a declanșat un val de indignare internațional.

Juriul, condus de americanul Quentin Tarantino, ese format din regizorii francez Arnaud Desplechin, mexican Guillermo Arriaga și italian Gabriele Salvatores.

Cu un buget de 12 milioane de euro, Festivalul de Film de la Veneția va prezenta în acest an, la toate secțiunile, 79 de lung-metraje în premieră mondială, din 34 de țări. Pentru prima dată va rula un film din Republica Dominicană , având ca subiect Haiti.AGERPRES

Banner
Banner
Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România