Modificările Codului de reglementare în audiovizual, discutate de CNA

Marți, 17 August 2010 13:17
Votati
(0 voturi)

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a analizat, marți, forma de lucru a unui proiect de modificare al Codului de reglementare în audiovizual, principalele schimbări propuse vizând prevederile referitoare la protecția copilului, dreptul la propria imagine, dreptul la replică și la informare corectă.



De asemenea, au fost luate în discuție modificări ale unor articole care prevăd regimul difuzării unor meciuri, comunicările comerciale audiovizuale, publicitatea.

Pe parcursul dezbaterii, președintele CNA, Răsvan Popescu, a invitat la o temperare a tonului discuțiilor colegilor săi: "Deocamdată acestea sunt doar niște propuneri de lucru. Până să ajungă act de lege mai este cale lungă", a spus el.

La sfârșitul discuțiilor, Răsvan Popescu a apreciat, că "sunt dispoziții care înăspresc reglementările privind protecția copilului". De asemenea, el a spus că în forma propusă "este respectată mai bine partea de legislație privind protecția persoanei, dreptul la propria imagine, demnitate și onoare".

Potrivit președintelui CNA, "sunt relaxări în ceea ce privește publicitatea", menționând că vor fi respectate însă prevederile Directivei europene în domeniu.

Răsvan Popescu a informat că, în forma propusă de comisia pentru modificare, proiectul Codului de reglementare în audiovizual "va fi pus, potrivit legii, pe site-ul CNA, timp de o lună, pentru consultare publică".

"Apoi vom organiza întâlniri cu radiodifuzorii, astfel încât, în această toamnă să avem un cod nou, ultima formă fiind în vigoare din 2006", a adăugat președintele CNA, subliniind că înnoirea documentului vizează o punere de acord cu Legea audiovizualului și cu Directiva UE în domeniu. AGERPRES

Banner
Banner
Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România