AGERPRES: Aproape jumătate din viață ați trăit în presă. Care este diferența dintre începuturi și prezent? Cum este presa din România astăzi?
Marius Tucă: E o întrebare la care aș putea să dau un răspuns poetic și am să fac asta, chiar dacă realitatea e atât de dură, încât nu mai încape loc nici măcar de un vers înainte de o poezie.
La început era frumusețea (re)descoperirii acestei meserii, la început era entuziasmul pe care l-am trăit cu toții, la început era legitimația pe care scria presă, legitimația cu care eu unul dormeam sub pernă, de teamă să nu mi-o fure cineva. La început făceam meseria asta ca pe o respirație și ca pe nimic altceva. Eram o respirație și făceam meseria asta ca pe o respirație.
Plecam dimineața de acasă și ajungeam seara târziu după ce, de multe ori, vedeam cum ziarul se tipărește, vedeam cum trecea de calandru și, uneori, aveam bucuria să mă trezesc dimineața foarte devreme, să iau metroul și să văd pe cineva că citește articolul pe care eu îl scrisesem cu o zi înainte.
Ce poate fi mai frumos sau mai adevărat decât să fi față în față, așa cum nu se întâmplă nici în televiziune și nici în altă parte, cu cel care citește ceea ce ai scris tu. Asta era la începuturi. Acum este o stare de decimare totală în ceea ce privește presa.
Dar eu cred că ne apropiem de punctul final al tranziției noastre, care a avut un început atât de frumos, plin de poezie, și această tranziție se va termina și odată cu ea se va închide cercul și vom ajunge, din nou, de unde am plecat.
Poate părea ceva paradoxal, dar, în vremuri de criză, în care nimic nu mai stă în picioare, în vremuri în care se crede din ce în ce mai puțin în meseria de gazetar, eu cred că, tocmai în aceste vremuri, practic, o să renaștem din propria cenușă. Pentru că presa din România, în momentul acesta, este undeva mult sub nivelul pământului, din foarte multe puncte de vedere și moral și financiar și spiritual.
Cred că în următorii ani vom ajunge și vom închide cercul și o vom lua de la capăt cu același entuziasm din '90, cu aceeași frumusețe, cu aceeași libertate, cu aceiași oameni tineri care cred în meseria asta până la capăt.

AGERPRES: Curierul Național, Jurnalul Național, Antena 1. Ce reprezintă acestea pentru cariera lui Marius Tucă?
Marius Tucă: Curierul Național este începutul. Practic, aceea a fost nebunia frumoasă a începuturilor în meseria asta și când spun Curierul Național mă gândesc exact la acest lucru.
Pentru Jurnalul Național răspunsul este foarte simplu. Multă vreme Jurnalul Național și Antena 1 au reprezentat a doua mea familie, ba chiar aș spune că, într-o anumită perioadă, au fost prima mea familie, perioada aceea în care îmi vedeam familia în somn. Eu îi vedeam pe ei în somn, iar ei mă vedeau pe mine în direct. Astăzi, lucrurile s-au schimbat, îmi petrec cea mai mare parte a timpului cu fetița mea, Daria, și cu soția mea, Neguța. A fost o perioadă în care am învățat multe despre ceea ce înseamnă televiziune, despre ceea ce înseamnă oamenii care te privesc în fiecare seară, am învățat mult din ceea ce înseamnă gloria, cât de efemeră este. Este atât de diafană, aidoma unui puf de păpădie și în momentul în care crezi că tu ai cucerit lumea, ea se destramă în secunda următoare. Sau, și mult mai mult decât atât, ca să fiu și mai clar, se întâmpla să fac o emisiune la care se uita atât de multă lume, încât, a doua zi, în tramvai, în metrou, în stațiile de autobuz și la birouri, lumea vorbea despre această emisiune, iar eu, în momentul în care aveau loc aceste discuții, deja uitasem ce se întâmplase, uitasem emisiunea care avusese loc cu o seară înainte și trebuia să o iau de la capăt.

De fapt, atunci când lucrezi la un cotidian sau la o televiziune, atunci, paradoxal, când arzi, în fiecare zi, lucrul care te face să mergi mai departe este că trebuie să uiți și să o iei de la capăt, ca și cum nimic nu s-a întâmplat.

Cu Jurnalul Național, pe care îl conduc și îl fac de 17 ani, mă identific total, de la prima până la ultima literă, de la primul 'bun de tipar' până la ultimul, de la prima până la ultima picătură de sânge. Îndrăznesc să spun că nu putem exista unul fără celălalt, că Jurnalul Național și Marius Tucă au același ADN.


AGERPRES: Sunteți o marcă în presa românească. Și totuși, aparent, nu ați trecut granița atât de "încălcată" de confrații dvs. între gazetărie și analiza politică. De unde atâta discreție?
Marius Tucă: Analiza politică mi se pare o meserie în sine și cred că sunt foarte puțini cei care știu să facă analiză politică. E un lucru care ține nu numai de cultura politică, ci și de a învăța meseria asta și nu numai din realitate, ci pur și simplu de a citi foarte mult în domeniu. Aș putea să fac analiză politică din instinct, este singurul care nu m-a trădat și nu m-a lăsat niciodată, dar să am pretenția că sunt un analist politic, e departe de mine gândul ăsta.


AGERPRES: Care este prețul pe care îl plătiți pentru a împleti munca de gazetar cu cea de manager?
Marius Tucă: Asta este o întrebare dureroasă, pentru că eu, fiind și director general la Jurnalul Național, vă spun că uneori mă tai în două, pentru că îmi este foate greu să fiu și gazetar și directorul ziarului și, în același timp, să fiu și manager.

E foarte greu să cântărești oameni din prisma unor rezultate financiare. Trăim și o perioadă în care supraviețuim foarte greu din punct de vedere moral. Tăiem salarii, lăsăm oameni fără o slujbă și chestia asta pe mine mă marchează și mă face să sufăr foarte tare. Nu am crezut că o să ajung aici, cel mai important, până la urmă, este să supraviețuiască ziarul și oamenii care cred cu tărie în ceea ce fac. Așa cum spuneam, ne vom întoarce la începuturi, vom ajunge să fim într-o redacție 30-40 de oameni și, nu glumesc deloc, o să fim toți într-o hală, ne vom putea vedea între noi, ne vom putea privi în ochi și o să știm fiecare ce face, ce are de făcut și ce a făcut fiecare dintre noi. Cam spre asta se îndreaptă presa. Mi-aș fi dorit mult să nu fiu manager în perioada asta, mi-aș fi dorit să fiu mai degrabă unul dintre reporterii care să se zbată pentru supraviețuire și nu managerul care trebuie să aleagă între a lăsa un ziarist să scrie în continuare și supraviețuirea ziarului. E foarte greu de ales.

Și, apropo de televiziune, vreau să cred că în ceea ce privește televiziunea am fost precursorul respectat și iubit al primelor show-uri politice devenite celebre pe micul ecran și atât de gustate de milioane de telespectatori. Căci, "Milionarii de la miezul nopții" și "Marius Tucă Show" au făcut istorie, o istorie personalizată, pe care epigonii o întregesc astăzi după putirințele lor.

AGERPRES: Ați fost "scos din grilă" sau v-ați retras?
Marius Tucă: M-am retras.

AGERPRES: V-ați gândit vreodată să fiți un model în televiziune?
Marius Tucă: Cineva mi-a spus odată că sunt un model de colecție, un model care nu se mai fabrică de mult și de atunci încerc să am grijă mai mare de mine, mai ales că nu se mai găsesc piese de schimb... Așa respect mai mult tot ceea ce este în jurul meu, desigur mă respect și pe mine. Dar, pentru că, așa cum spuneam, nu se mai găsesc piese de schimb, îmi iubesc prietenii de acum 20 de ani sau prietenii mai noi cu care nu vorbesc atât de des, dar îi iubesc, ca și cum i-aș vedea în fiecare zi.

AGERPRES: Dar chiar vă gândiți să lansați un nou post de televiziune pe piață?
Marius Tucă: Da, bineînțeles, și am s-o fac. Am în minte o televiziune numai a mea. Ea funcționează de mult acolo, transmite non stop. Toate programele, toate vedetele. Ea emite deocamdată în mintea mea, dar va veni o vreme când nu voi mai fi unicul ei telespectator.

Cred în televiziunea asta, pentru că eu cred în ideile mele, în planurile mele, în visele mele și în imaginația cu care le fac să devină realitate. Nu știu cum, nu știu de ce, dar îmi place să cred că știu de unde cineva mă pune periodic, atunci când trebuie, în legătură cu muza. Am aceleași aripi, dar am alt zbor, într-o lume în care sunt din ce în ce mai mulți șobolani și din ce în ce mai puțini vulturi.

AGERPRES: Veți continua inițiativa de readucere în circuitul public a operelor literare din "Biblioteca pentru toți" - BPT? Ce urmează și până unde veți merge cu aceste reeditări?
Marius Tucă: Asta e o mare bucurie pe care mi-am făcut-o în primul rând mie și cred că sunt unii care au înțeles într-un târziu că eu fac la Jurnalul Național ceea ce îmi place și meseria asta este într-un fel un mod de a-mi îndeplini visele pe care le-am avut întotdeauna. Ziarul a devenit, odată cu epoca multimedia, un mijloc extraordinar de a face lucrurile astea. Mie îmi place să construiesc și mă hrănește pe mine ideea de a construi și de a face bine în general. Nu știu să urăsc și nu am făcut niciodată rău intenționat, nu am făcut niciodată rău cuiva vreodată, dar îmi place să fac bine, iar când e vorba să fiu generos și să fac bine, sunt fiul risipitor. A face bine este, pentru mine, un mod de a trăi, un mod de viață.

"Biblioteca pentru toți" este un astfel de exemplu. Eu am vrut să am biblioteca mea atunci când eram mai mic sau când devenisem adolescent și voiam să am toate romanele românești. Nu am putut să fac asta, pentru că nici nu se găseau, pentru că mulți scriitori erau interziși, pentru că știți bine ce era în epoca aceea, dar am încercat să-mi îndeplinesc acel vis, acum.

BPT va continua cu toate marile romane și cu toți marii scriitori români. O să urmeze Arghezi, Sadoveanu, toți marii scriitori pe care nu i-am publicat până acum și cu marile lor cărți, fie că e vorba de romane, fie că e vorba de poezie. Deci, BPT va ține atâta vreme cât vor exista titluri importante ale literaturii române și, mai ales, atât timp cât cititorii noștri și cititorii de carte românească vor dori acest lucru. În acest moment nu știu dacă asta va presupune 100 sau 200 de titluri.

AGERPRES: Jurnalul Național este un bun observator al realităților românești și mai ales al degradării criteriilor valorice din societate. Credeți că "Mișcarea de rezistență" împotriva prostiei, imposturii și mitocăniei poate izbândi printr-un demers jurnalistic?
Marius Tucă: Aici aș putea să răspund mai pe îndelete, apropo de ceea ce însemn eu și de ce mă așez în "Mișcarea de rezistență". Pentru că mi-a fost dat să trăiesc la cumpăna de timp dintre milenii, secole și lumi, și totuși mă consider norocos, unul dintre exemplarele reușite, dacă nu de excepție, inedite ale acestei din urmă epoci.

Sunt în primul rând un gazetar și un făcător de publicații. Am scris și publicat câteva cărți de suflet, altele polemice și de dialoguri politice cordiale. Scrisul pentru mine a fost în permanență o stare care ține de evul aprins în care ard.

Credincios crezului meu - având în vedere toate astea, pentru că am făcut cam tot ce se putea în meseria asta, fie că e vorba de presa scrisă, fie de televiziune - sunt, astăzi, liderul "Mișcării de rezistență" în bătălia pentru câștigarea în instanța lumii românești a recursului pentru România eternă.

Asta înseamnă că "Mișcarea de rezistență" nu este susținută neapărat de un ziar. Jurnalul Național este, dacă vreți, crucișătorul acestei mișcări. Dar ea a început să însemne și spectacole și teatru și muzică și încet-încet "Mișcarea de rezistență" va însemna mult mai mult. Cei care cred în "Mișcarea de rezistență", eu, dar și foarte mulți oameni, și cred că sunt mii de oameni, nu suntem zgomotoși, cel puțin deocamdată, nu am ieșit în stradă să strigăm în gura mare ceea ce facem noi și ceea ce credem noi, dar ne unesc lucruri comune, cele de care aminteați și dumneavoastră, ne unesc aspirații comune. Eu cred că vor fi din ce în ce mai mulți aceia care, la rândul lor, vor crede în "Mișcarea de rezistență". Ea este, până la urmă, o stare. Mă întreabă foarte mulți: "și ce facem cu Mișcarea de rezistență"? Nu trebuie să facem altceva, trebuie să fim noi, să ne urmărim proiectele, să spunem cu voce tare ceea ce credem și ceea ce nu credem. Slavă Domnului, sunt atâtea lucruri care fac agenda zilnică, lucruri în care nu credem, așa cum nu credem în manelizarea României și în falsele modele, care sunt peste tot și care ne inundă, dar credem foarte tare în alte lucruri care țin așa cum spuneam de un recurs pentru România eternă.

Aș putea să vorbesc la nesfârșit de "Mișcarea de rezistență". Suntem aici, aș putea spune că nu suntem puțini, și că, încet-încet, ne vom face auziți, așa cum nici nu își imaginează cei care astăzi se ocupă cu manelizarea României.

AGERPRES: Ce ați fi vrut să vă faceți dacă nu ați fi fost "contaminat" de presă?
Marius Tucă: La această întrebare răspunsul este foarte clar. Indiferent că aș fi rămas toată viața reporter sau aș fi făcut ceea ce fac acum, așa ca un răsfățat al soartei, tot meseria asta aș fi făcut-o. Cu meseria asta m-am născut în sânge și nu cred că aș fi putut face altceva. Eu m-am născut liber în meseria asta și nu știu dacă ar fi existat o altă meserie în care să fiu atât de liber. Libertatea, aș putea spune, a fost și este a doua mea profesie, după cea de gazetar și, totodată, singura mea legitimație, alături de numele meu.


AGERPRES: Știm, din puținele informații pe care le-ați împărtășit presei, că aveți o familie reușită, care vă împlinește. Cât din succesul dumneavoastră se datorează acesteia?
Marius Tucă: În primul rând, trebuie să spun că eu am primit un cadou unic în ziua în care am împlinit 32 de ani. 29 iulie, ziua în care împlinesc 44 de ani, este și ziua Dariei. Ea este născută în aceeași zi cu mine, este leu, ca și mine. Sărbătoarea asta este dublă în fiecare an. Cred că încet-încet Daria are să-mi ia locul și în calendar, fiind născută în aceeași zi. Apropo de familie, printre marile respirații am închegat un cămin, o familie în care Daria este soarele, cerul și pământul nostru, al meu și al soției mele Neguța, iar amândouă sunt viața mea. Când vorbesc de familie trebuie să spun ceva și de părinții mei, care au fost întotdeauna alături de mine. Am povestit o singură dată că, în anii în care plecam la emisiune, în fiecare seară, înainte de a ajunge la televiziune, în studio, treceam prin fața apartamentului lor, iar faptul că acolo, întotdeauna, era o lumină aprinsă, pentru mine a însemnat mai mult decât orice.

Cât despre succesul meu, pot să spun liniștit că, fără Daria și Neguța, el pur și simplu nu ar fi existat. În ele a stat echilibrul meu, ele au fost punctul și de la capăt, ele au fost nesomnul și visele, ele amândouă au fost și sunt totul.

AGERPRES: Cine este, de fapt, Marius Tucă?
Marius Tucă: M-a întrebat odată cineva cum sunt. Am răspuns: înalt, tandru și mișto. Fiecare dintre noi își imaginează că la o anumită vârstă a fost cel mai bun, cel mai frumos, cel mai adevărat. Când am răspuns la această întrebare m-am gândit, mărturisesc, la cel care am fost la 22 de ani. Constat astăzi, după alți 22 de ani, că unele lucruri nu se schimbă niciodată: am rămas la fel de înalt, tandru și mișto.

AGERPRES: Sunt multe lucruri pe care le-ați făcut, sunteți mulțumit?
Marius Tucă: Am avut privilegiul, uneori, să simt viața chiar din pântecele ei, din sala motoarelor, și, totuși, sunt departe de a-i înțelege toate hățișurile, întrebările, nevrozele și răspunsurile. Tot ceea ce v-am spus, tot ceea ce am făcut, ține de viața mea. Este mult, este puțin, pentru cei 44 de ani simetrici și tumultuoși? Contemporanii mei să aprecieze asta, iar posteritatea să judece. AGERPRES