Martinez a încetat din viață la vârsta de 75 de ani, în urma unei lupte îndelungate cu cancerul.
Martinez era comentator pentru The New York Times, publicația spaniolă El Pais și cotidianul argentinian La Nacion.
Scriitorul este cunoscut în special pentru cartea 'Santa Evita' (1995), care spune povestea Evei Peron, decedată în 1952 la Buenos Aires. 'Santa Evita' este cel mai tradus roman argentinian din istorie, putând fi citit în 30 de limbi străine.
Martinez este de asemenea autorul romanelor 'Zborul reginei' sau 'La novela de Peron', care combină ficțiunea și realitatea despre Argentina în timpul și după conducerea soților Peron, fascinantul cuplu care a dominat politica Argentinei în secolul al 20-lea.
În timpul dictaturii (1976-1983), Martinez s-a refugiat în Venezuela, unde a fondat publicația El Diario de Caracas și a devenit redactor-șef al ziarului El Nacional.
A locuit o importantă parte a vieții și în SUA, unde, la sfârșitul anilor '90, a condus programul de studii latino-americane la Rutgers University din New Jersey.


Tomas Eloy Martinez, autor și jurnalist argentinian cunoscut pentru scrierile sale despre fostul președinte Juan Domingo Peron și soția acestuia, Eva, a murit duminică la Buenos Aires.



