"Eu m-am săturat, de fapt, nu de filosofie, ci de ipocrizia ei. M-am săturat de autori geniali, cu care m-am hrănit o vreme în tinerețea mea, care nu suflau o vorbă despre viața noastră, așa cum se petrece ea", a spus filosoful, la lansarea cărții sale "Întâlnire cu un necunoscut".

Mărturisind că a avut "norocul" să întâlnească un gânditor precum Martin Heidegger, Gabriel Liiceanu a spus că a reușit să "tragă" discursul în care este vizată viața fiecăruia dintre noi, la nivelul înțelegerii generale.

"Cred că am reușit, pe urmele lui Cioran", să cobor discursul cu rădăcină filosofică în formele lui cele mai accesibile, în așa fel încât orice om care termină 11 clase, citind, să poată înțelege și să spună: 'Dar asta mă privește și pe mine", a spus filosoful, care consideră că "este normal ca un filosof neipocrit să încerce să-și dezgolească sufletul în beneficiul tuturor".

"Am vrut să cobor la rădăcina ființei mele. Am vrut ca înainte de a ieși din scenă să-mi înhaț adâncul meu cel mai adânc și să intru în comunicare cu dumneavoastră, învățându-vă, oarecum, să încercați să faceți gestul pe cont propriu: Mai știm cine suntem? Cine-i personajul din noi cu care conviețuim? Nu cumva în noi e cineva care ne scapă în permanență?", a spus filosoful, declarându-se convins că, "într-o lume urâtă", "cartea este cel mai frumos lucru care ne rămâne în tradiția de 2.500 de ani de Europa".

Apărută în acest an la Editura Humanitas, "Întâlnire cu un necunoscut" este o carte cu două personaje: un cunoscut și un necunoscut, care se întâlnesc și se înfruntă. Cunoscutul e Gabriel Liiceanu, în ipostaza lui de persoană publică, iar necunoscutul e același scriitor, ca om pur și simplu. Din întâlnirea celor două personaje cu cititorul - și el un necunoscut - ia naștere imprevizibilul paginilor cărții, iar din forța lor confesivă - tensiunea lor.

Născut la 23 mai 1942, la Râmnicu-Vâlcea, Gabriel Liiceanu a absolvit Facultatea de Filosofie (1960-1965) și Facultatea de Limbi Clasice (1968-1973) din București, fiind doctor în filosofie la Universitatea din București (1976).

Tânăr cercetător la Institutul de filosofie în anii '70 (1965-1975) și la Institutul de Istorie a Artei (1975-1989), bursier al Fundației Humboldt (1982-1984), începe să frecventeze, alături de Andrei Pleșu, "Școala de la Păltiniș", ca elev preferat al lui Noica. Volumele "Jurnalul de la Păltiniș" și "Epistolar", mărturii ale acestui parcurs formativ, au în epocă un ecou important în rândul publicului cultivat.

Prin ideile valorizate și comentate cu precădere în operă (alienarea, contingența, libertatea, aporia morală, facticitatea), tematica gândirii sale poate fi definită ca existențialistă și agnostică, fiind influențat cu predilecție de idealismul platonician, Kant, Schelling, Husserl și onto-fenomenologia heideggeriană.

În lucrarea "Despre limită", filosoful schițează o fenomenologie existențială definită de ideea transcenderii determinărilor generale și a necesității istorice, înspre o responsabilitate individuală obținută prin "alegere, proiect și hotărâre".
În prezent este președinte al Societății Române de Fenomenologie și conduce, din 1990, editura Humanitas, proiect cultural formulat în anii Școlii de la Păltiniș.

Din 1992 este profesor la Facultatea de Filosofie a Universității București.

Gabriel Liiceanu este Chevalier de l'Ordre des Arts et des Lettres (Paris, Franța, 1992) și Commendatore dell'Ordine della Stella della Solidarieta italiana (Roma, Italia, 2005). AGERPRES/(Daniel Popescu)