În opinia sa, criza culturală care privește în egală măsură cinematografia vine inclusiv dintr-o proastă înțelegere a democrației, marcată de schimbarea, o dată la patru ani, a conducerilor Centrului Național al Cinematografiei și a directorilor din ministerul Culturii, iar efectele sunt pierderea spectatorilor, distrugerea și dispariția cinematografelor.

Sergiu Nicolaescu împărtășește și câteva amintiri legate de debutul său în cinematografie, vorbește despre proiectele sale artistice și exprimă nemulțumirea personală față de lipsa unui avans în privința inițiativei sale referitoare la adoptarea unei legi a cinematografiei, în calitate de președinte al Comisiei de Cultură, Arte și Mass Media din Senat.

AGERPRES: Ne aflăm în plină criză - financiară, economică. Putem vorbi despre o criză a culturii, în speță a cinematografiei? Cum percepe lumea actorilor, a regizorilor, criza economică?
Sergiu Nicolaescu: Eu pot să spun că după 1989 am intrat într-o criză puternică, gravă a culturii românești, care nu și-a revenit nici până astăzi. Nu există nicio legătură între criza culturii și criza economică. Trebuie să precizez că cinematografia, care a avut o dezvoltare normală în regimul trecut, începând cu 1991-1992, a început și ea să intre într-o criză care, la un moment dat, prin anii 2000, a devenit și o criză economică. În cinematografie lucrurile sunt mai simple, astăzi. Să le judecăm. În primul rând, este succesul de public care, la noi, a dispărut complet, total. Poți să mai vorbești de un film care a făcut 26.000 de spectatori că e record într-un an când eu obțineam cu un film de-al meu minimum șase milioane într-un an? Deci, vă dați seama, criza este foarte gravă.
Un alt motiv este și numărul de cinematografe. De la peste 800 de cinematografe, astăzi mai sunt doar puțin peste 30 de cinematografe. Mai puține săli decât reședințe de județe. În aceste condiții, numărul de spectatori s-a redus și el imens. Ce s-a întâmplat cu aceste cinematografe? Termenul pe care o să-l spun este puțin cam dur. Au fost prăduite - s-au făcut săli de joc, restaurante, discoteci. În primul rând, au fost închiriate și în al doilea rând, nu știu ce s-a întâmplat mai departe, au fost probabil vândute. Deci, având asemenea oameni și având o conducere a cinematografiei inconstantă în perioada respectivă, din patru în patru ani schimbându-se și directorii Centrului Național al Cinematografiei (CNC) și ai ministerului și așa mai departe - aici vreau să fac o paranteză - e o înțelegere greșită a democrației, o democrație nu are voie să dureze doar patru ani, cât durează un parlament care a câștigat alegerile. Nu. Ea trebuie să fie o instituție de stat bugetară, care să meargă înainte. Cinematografia face parte dintre acele instituții care nu ar trebui să simtă influența politică.
Eu îmi aduc aminte că am lucrat ani de zile, cel puțin 30 de ani am lucrat în Franța, Germania, Italia. Niciodată, acolo, nu am simțit o influență politică. Niciodată nu mi-a spus cineva 'Acum e regimul X sau Y', 'Acum s-a schimbat guvernul', sau 'S-a schimbat ministrul'. Nimeni, niciodată, timp de 30 de ani. Am intrat într-o prăbușire totală, acesta este adevărul. Se reflectă schimbările datorită politicii, datorită alegerilor, care sunt democrate, fără doar și poate, am luptat pentru treaba asta și am reușit să facem o țară europeană, democrată, dar nimic nu am reușit pe plan intern. În toate domeniile ne-am prăbușit. Unii mi-ar imputa că sunt pesimist. Nu sunt pesimist. Eu sunt un luptător și atrag atenția asupra gravității și a viitorului, și a ce ne așteaptă în viitor pentru că moartea cinematografiei înseamnă moartea unei culturi. Sigur că acest lucru a coincis cu o extrem de gravă defecțiune care a avut loc în cinematografia română. S-a ajuns, în prezent, să avem 20.000-30.000 de spectatori pe an în loc de 13 milioane de spectatori. Este o scădere fantastică, fabuloasă, mai gravă decât economia națională. Indiferent cine a condus cinematografia a fost un dezastru și an de an a mers mai rău. În momentul de față am ajuns să ne lăudăm cu niște filme minimale care vor duce, prin evoluția pe care au luat-o, la filmul mut.

AGERPRES: În filmele dumneavoastră ați lucrat cu o pleiadă de mari actori, adevărați maeștri ai scenei și ecranului. Credeți că noua generație de actori se poate ridica la nivelul generației de actori din care faceți parte? Credeți în conflictul dintre generații?
Sergiu Nicolaescu: Un conflict între generații este o falsă problemă. Niciodată nu a existat un conflict între generații în cinematografie. Nu a existat, pentru că, îmi aduc aminte de începuturile meseriei mele, vorbeam cu respect, aveam respect pentru cei care erau mai în vârstă de cât mine, care erau o generație înaintea mea, le respectam eforturile, greutățile pe care le au și încercam să îmbunătățesc atât situația noastră, cât și cea din viitor, pentru că nu poți să trăiești numai pe prezent. Trebuie să vezi cine sunt cei din trecut. Ce au reușit să facă, ce au făcut bun și ce au făcut mai puțin bun, să te întorci la prezent, la generația ta, să vezi dacă lucrurile merg bine și, pe urmă, să te gândești și la generația următoare, cea de schimb. Toate lucrurile acestea trebuie să fie în fiecare creator, om de creație, sau fiecare cineast - fiindcă cinematografia este și o artă tehnică în același timp, o industrie tehnică, formată atât din tehnicieni cât și din creator, fără doar și poate.

AGERPRES: Ce se poate face pentru revigorarea cinematografiei românești?
Sergiu Nicolaescu: În momentul de față lucrez la o lege nouă, pentru că sunt în Parlament și de mine depinde aceasta. Pot să spun că am parte numai de piedici. Dacă vreodată m-aș fi gândit că aș putea avea atâtea piedici, m-aș fi ferit. Aș fi făcut orice altceva. Rămâneam în Occident. Eu vrea să spun că în perioada comunistă, când am ieșit prima dată peste graniță, în 1963, a fost la festivalul de la Cannes cu filmul "Memoria trandafirului", o peliculă de opt minute. Filmul a fost cumpărat, în final, de Columbia Film cu 20.000 de dolari, în timp ce filmul "Tudor Vladimirescu" se vânduse cu 3.000 de dolari. Pentru acest film am fost chemat acolo. Dacă aș mai avea vârsta de atunci, aș uita că am fost român. Asta trebuie scris ca să ajungă și la spectatorii pe care-i iubesc, pentru care am făcut filme, dar și la așa-zișii dușmani ai mei. Dușman este oricine îmi pune greutăți în încercarea mea de a reface cinematografia pe o fundație serioasă și de viitor. Pot spune acum că, datorită unor șefi ai CNC-ului, s-a prăbușit orice intenție bună. Avem în cadrul CNC-ului cea mai stupidă lege din România. Asta deși ei aveau avantajul că eu, în Parlamentul României din 1990, reprezentam totuși cinematografia. E adevărat că m-am ocupat, în acea perioadă, de politica externă, am fost președinte la apărare, dar acum, de un an și jumătate, sunt președintele Comisiei de cultură. Nu am putut face absolut nimic. Am numai proiecte, mii de pagini scrise și nu am reușit cu nimic să organizez sau să influențez legea existentă. Eu sunt un luptător, un deschizător de drumuri, dar dacă am ajuns la vârsta la care am ajuns și am început să simt oboseala, acest lucru se întâmplă fiindcă în jurul meu este un dezastru. Fostul ministru al culturii Teodor Paleologu este ministrul cu care nu am comunicat sub nicio formă și care a încurajat lupta între generații pentru a-și justifica el lipsa de eficiență și de activitate profesională.

AGERPRES: Sunteți cel mai prolific regizor român, cu creații deosebite mai ales în filmul istoric. Ați îmbinat filmul cu cascadoria, ați făcut chiar școală în acest domeniu și ați putea da oricând sfaturi, chiar lecții. Vi le-a cerut vreun tânăr regizor?
Sergiu Nicolaescu: Eu nu am făcut o pregătire școlastică privind cinematografia. Eram inginer, am intrat foarte de tânăr în cinematografie, la 24 de ani, ca inginer, veneam de la IOR, mi-a plăcut această nouă lume. Eu am pornit, de fapt, pe un alt gen, filme de artă, scurtmetraje fără dialoguri la studiourile ''Sahia'', unul dintre ele a ajuns chiar și la Cannes, și după aceea, timp de 10 ani, am văzut la Paris filmul, în perioada Crăciunului. Cu tinerii am avut mână bună. Dar am și niște metode speciale. De pildă, pe copii când îi aleg îi pun să joace fotbal. Jucând fotbal îmi arată caracterul lor adevărat. La actori eu văd comportamentul, viața de toate zilele și îi iau pentru roluri potrivite pentru fiecare în parte. Eu nu le mai cer să participe la probe. Nu contează că sunt profesioniști sau nu, cu oricare am aceeași metodă.
Sunt primul care a făcut școală de cascadori în România, pentru că am făcut filme mari istorice, mondiale. Am făcut "Dacii", "Lupta pentru Roma" cu Orson Welles și cu Laurence Harvey. Nimeni, niciodată, nu m-a întrebat ceva despre cascadorie. Nici nu cunosc, de fapt, tineri care să vină să zică 'vin să lucrez la dumneavoastră'. Vorbesc aici de ultima perioadă, de după 1989. Nu a existat niciunul care să vină să vrea să stea lângă mine să fure niște meserie. Ceea ce am eu și mă deosebește de colegii mei sunt energia și modul de lucru. Probabil că nu sunt întotdeauna bune de exemplu, dar rezultatele sigur sunt bune. Sunt destul de dur cu echipa de filmat și este greu să lucrezi cu mine. Eu știu treaba asta, dar cine vrea, lucrează.

AGERPRES: Filmele românești au fost bine primite în ultima perioadă la festivalurile internaționale, fiind premiați tineri actori, tineri regizori. Cum comentați acest aspect?
Sergiu Nicolaescu: E foarte bine că de ceva timp se fac filme care ajung să câștige și premii. M-am mândrit atunci când s-a câștigat la Cannes, m-am bucurat și mi-am adus aminte de tinerețe când Ion Popescu Gopo a câștigat și el Palm d'Or la scurt metraj. M-am bucurat că și Cristian Mungiu a câștigat la lungmetraj. Mă bucură când se realizează orice film bun.

AGERPRES: Printre proiectele dumneavoastră cinematografice se numără ''Candele de zăpadă'', după un scenariu de Corneliu Vadim Tudor și ''Trenul morții''. În ce stadiu se află? Care va fi primul pe care îl vom vedea pe ecrane și când?
Sergiu Nicolaescu: Până la sfârșitul anului sper să fac "Candele de zăpadă". Momentan se pare că "Trenul morții" nu se mai poate face, pentru că nu mai avem armată. Deci, o armată care să-mi dea 500 de oameni nu mai există. Nu mai există nici tancuri de epocă, nu mai sunt costume la Buftea. Mii de costume pe care eu le-am făcut nu mai există. E o categorie de filme care a adus bani mulți României și pe care astăzi nu le mai putem face. Suntem la fel ca Bulgaria sau Ungaria. Nu o spun cu dispreț, o spun cu același respect cu care ei îmi spuneau, la vremea respectivă, că apreciau filmele mele. Și filmele mele au avut succes la ei și nu numai la ei. Filmele acelea aduceau cei mai mulți spectatori, peste un miliard de spectatori plecând din Asia și până în Cuba.AGERPRES