'Rhythm of the Dance' revine pe 19 februarie pe scena Sălii Palatului

Joi, 09 Februarie 2012 11:52
Votati
(2 voturi)

Compania Națională de Dansuri a Irlandei, "Rhythm of the Dance", revine pe 19 februarie la Sala Palatului din București cu un nou spectacol.



"'Rhythm of the Dance' revine pentru a doua oară în România la rugămintea noastră pentru proiectul 'Artă Contra Drog'. Scopul de a invita 'Rhythm of the Dance' a fost foarte simplu. Ei au o vivacitate și au în același timp o impulsivitate în mișcări care elimină un stres fizic. Este modul în care pun ei în scenă acest spectacol nou, pentru că acesta este total nou față de cel de acum doi ani, ne duce la ideea că putem să creăm tinerilor senzația de plăcere și senzația de impulsivitate a mișcării. Este exact ceea ce trebuie în aceste momente. (...) Programul 'Artă Contra Drog' oferă o alternativă la consum în sensul în care dacă drogul dă plăcere, evenimentele din 'Artă Contra Drog' dau tot o plăcere și atunci, întotdeauna, lansăm întrebarea în cadrul evenimentelor, dacă putem avea o plăcere prin artă de ce să nu facem arta un drog", a declarat, joi, pentru AGERPRES, Dorian Lungu (CIADO).

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, evenimentul organizat de CIADO România și Asociația Culturală "Dracula" deschide Anul Cultural "Artă Contra Drog 2012".

Unul dintre scopurile evenimentelor prezentate de CIADO este de a distribui materiale de informare "asupra riscului consumului de droguri și în aceeași măsură de a face o informare asupra modului în care părinții trebuie să se comporte cu tinerii, dacă au în familie potențiali consumatori de droguri".

Programul "Artă Contra Drog", ajuns la sezonul cu numărul cinci, programează în deschiderea anului o serie de manifestări în București, Constanța, Ploiești, Bacău, Iași, Piatra Neamț și Suceava, acestea constând în întâlniri cu organizațiile de elevi, studenți și părinți.

''Artă contra drog'' a debutat în decembrie 2007 cu celebrul dansator Joaquin Cortes și a continuat cu Julio Iglesias, David Bisbal, "Stele Moscovei pe gheață", vedetele Teatrului Balșoi, "Crăciun Vienez", Damian Drăghici, Horia Brenciu, Gala folk "Om Bun", "Lord of the Dance", "Spectacolul celor 100 de viori", precum și peste 50 de artiști români în programul estival "Artă contra Drog". În cinci ani programul a fost accesat de trei milioane de persoane și este evidențiat în peste 600 de știri și articole în mass-media.


CIADO România, membru în Registrul Grupului de Interese al Comisiei Europene și Parlamentului European, va acorda pentru prima dată diplome de excelență - mass-media cu ocazia deschiderii programului pe 19 februarie, la Sala Palatului.


Printre premianții galei se vor număra Agenția Națională de Presă AGERPRES, trustul TV Intact sau publicația Libertatea.

Diplomele vor fi acordate de președintele CIADO România acad. Constantin Bălăceanu Stolnici, în prezența corpului diplomatic acreditat la București, informează comunicatul semnat de președintele executiv CIADO România, Gigel Lazăr. AGERPRES

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România