Calea 13 Septembrie nr. 2, sector 5, București

Palatul Parlamentului, Intrarea B1



SESIZARE

cu privire la neconstituționalitatea prevederilor art 19, 191 și 192 din Legea pentru modificarea și completarea Legii Arhivelor Naționale nr.16/1996



Subsemnații, identificați în Anexa prezentei sesizări,

În exercitarea dreptului de a formula obiecții privind constituționalitatea legilor înainte de promulgare,

În temeiul dispozițiilor art. 146 lit. a) din Constituția României, respectiv ale art. 10 si ale art. 15, 16, 18 și următoarele din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale republicată,

Prin prezenta, vă solicităm să constatați neconstituționalitatea prevederilor articolelor 19, 191 și 192 din Legea pentru modificarea și completarea Legii Arhivelor Naționale nr.16/1996, pentru următoarele

CONSIDERENTE:

Conform Decretului nr. 153/1950, registrele confesionale ale cultelor religioase au fost preluate de Oficiile de stare civilă cu titlu de documente de evidență a persoanei și nu de Arhivele Naționale. Acestea au fost transferate ulterior, cu titlu de document istoric, în administrarea Arhivelor Naționale. Astăzi ele sunt accesibile publicului și servesc atât cercetării științifice, cât și eliberării de dovezi cu valoare juridică privind nașterea, căsătoria sau decesul unei persoane.

În baza decretului 472/1971 au fost preluate registrele confesionale, precum și documente de la persoanele fizice și de la 'organizațiile socialiste și de la celelalte organizații'. Declararea ca abuzive a preluărilor făcute în baza Decretului 472/1971, poate deschide calea către orice revendicare a oricăror documente preluate în baza acestui decret, anulând funcția normală a Arhivelor Naționale din orice stat civilizat, aducând prejudicii memoriei istorice a statului român și a cetățenilor săi. Arhivele Naționale vor putea fi puse în situația de a retroceda documente către toate persoanele fizice/ juridice care se consideră moștenitoare/ continuatoare de drept ale organizațiilor mai sus menționate, aspect ce ar conduce la dezintegrarea și chiar dispariția Fondului Arhivistic Național, constituit în cea mai mare parte din documente create anterior anului 1971.

Admitem că dreptul de proprietate este unul fundamental într-un stat de drept și că acesta trebuie respectat, dar în același timp considerăm că este foarte importantă și respectarea dreptului pe care îl au cetățenii la informare și la obținerea de dovezi privind identitatea și drepturile lor. Funcția de evidență a statutului persoanei este o prerogativă a statului modern, prevăzută și de legislația actuală (art. 13 lit. d din Legea Arhivelor Naționale nr. 16/1996 și art. 60 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă). În exercitarea acestei funcții publice, oficiile de stare civilă au asimilat registrele confesionale în fondul arhivistic propriu, au operat mențiuni de stare civilă pe o parte dintre acestea, ceea ce anulează, din punct de vedere funcțional, rolul lor inițial și le transformă în documente completate de instituțiile statului român.

Aplicarea prevederilor acestei legi în forma nou adoptată însemnă încălcarea art. 13, lit. d) din Legea Arhivelor Naționale nr. 16/1996 (prevedere care nu a fost modificată) precum și a prevederilor Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă și a metodologiei de aplicare a acesteia, în sensul în care aceste legi abilitează Arhivele Naționale, ca instituție publică, să preia registrele de stare civilă și să elibereze extrase de pe actele de stare civilă și de pe cele asimilabile acestora.

Considerăm că episcopatele, organizații private, nefiind abilitate prin lege să elibereze copii și extrase cu valoare juridică de pe astfel de acte, vor pune cetățenii în imposibilitatea de a obține documente ce produc efecte juridice și implicit de a-și exercita anumite drepturi în baza acestora.

Retrocedarea către episcopate a registrelor confesionale și a altor acte istorice ar duce la scoaterea unor documente ce aparțin Fondului Arhivistic Național de sub regimul juridic prevăzut de Legea 16/1996 și trecerea lor sub un regim juridic neclar, având în vedere că situația arhivelor private nu este încă reglementată în România.

În modificările aduse art. 19 se prevede că documentele din Arhivele Naționale predate în custodie sau preluate ' în mod abuziv de la cultele religioase', vor putea fi retrase din administrarea Fondului Arhivistic Național al României. Referitor la prevederile art. 19 trebuie subliniat faptul că nu este definit clar caracterul abuziv al unor eventuale preluări (Legea nu definește clar caracterul abuziv și nici nu precizează cine ar trebui să-l stabilească ).

Considerăm că retrocedarea în natură a documentelor care au aparținut odată cultelor este o încălcare a drepturilor constitutionale , nicăieri în lume nu se întâmplă acest lucru, în toate țările civilizate există arhive centralizate. Arhivele Naționale sunt o instituție a statului modern român, iar ele nu pot fi devalizate.

Deși prin art.192 nou introdus, se prevede ca arhivele să nu fie înapoiate solicitanților până nu vor fi microfilmate, microfilmele urmând să rămână la Arhivele Naționale. Considerăm că microfilmele nu pot reprezenta o dovadă juridică. Originalul este exemplarul de autoritate, iar la Arhivele Naționale n-ar trebui să rămână doar copii.

Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii Arhivelor Naționale nr.16/1996 (PLX nr. 459/2010) prezintă următoarele vicii de neconstituționalitate extrinsecă:

Încălcarea art. 61 alin. (2) din Constituția României. PLX 459/2010 a fost adoptat de Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, având un conținut diferit față de conținutul proiectului inițial, în forma propusă de Guvern, și adoptată de Senat în calitate de primă cameră sesizată.

Din analiza comparată a proiectului de lege depus de inițiator, a formei adoptate de Senat, ca primă Cameră sesizată și a celei adoptate de Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională se observă că sunt deosebiri majore de conținut juridic, modificările și completările adoptate de Camera Deputaților dând o configurație deosebită, semnificativ diferită față de cea a proiectului de lege în forma adoptată de Senat.

Față de forma adoptată de Senat, proiectul de lege vine cu niște modificări și completări esențiale care nu au făcut obiectul dezbaterii Senatului cum ar fi: amendamentele depuse la art. 18 din Legea nr. 16/1996; amendamentele depuse și adoptate la art. 19 din Legea nr. 16/1996; introducerea și adoptarea art. 191 și 192; amendamentul depus si adoptat la art. 29, prin introducerea unei noi litere, litera i); introducerea și adoptarea art. III etc.

Potrivit art. 61 din Constituția României, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării, iar structura sa este bicamerală, fiind alcătuit din Camera Deputaților și Senat.

Principiul bicameralismului există atât în dualismul structural, cât și în cel funcțional, deoarece art. 75 din Legea fundamentală stabilește competențe de legiferare potrivit cărora fiecare dintre cele două Camere are, în cazuri expres definite, fie calitatea de primă Cameră sesizată, fie cea de Cameră decizională. Ținând seama de indivizibilitatea Parlamentului ca organ reprezentativ suprem al poporului și de unicitatea sa ca autoritate legiuitoare a țării, Constituția nu permite adoptarea unei legi de către o singură Cameră, fără ca proiectul de lege să fi fost dezbătut și de cealaltă Cameră.

Art. 75 din Constituție reglementează soluția obligativității sesizării, în anumite materii, ca primă Cameră de reflecție, a Senatului, sau, după caz, a Camerei Deputaților și, pe cale de consecință, reglementarea rolului de Cameră decizională, pentru anumite materii, a Senatului, și pentru alte materii, a Camerei Deputaților, tocmai pentru a nu exclude o Cameră sau alta din mecanismul legiferării.

Așa cum s-a arătat, diferențele de conținut juridic dintre forma proiectului de lege adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, și a legii adoptate de Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, sunt de natură să încalce principiul bicameralismului, în sensul că forma finală a legii, în forma adoptată de Camera Deputaților, se îndepărtează de forma adoptată de Senat, ceea ce echivalează, practic, cu excluderea acesteia din urmă din procesul de legiferare. Or, legea trebuie să fie rezultanta manifestării de voință concordantă a ambelor Camere ale Parlamentului.

Curtea Constituțională a mai statuat în această materie prin Decizia nr. 472/2008 porivit căreia 'dezbaterea parlamentară a unui proiect de lege sau a unei propuneri legislative nu poate face abstracție de evaluarea acesteia în plenul celor două Camere ale Parlamentului nostru bicameral'.

Încălcarea art. 79 alin. (1) din Constituția României. Potrivit art. 79 alin.(1) din Constituția României republicată, 'Consiliul Legislativ este organul consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării și i coordonării întregii legislații'.

De asemenea, potrivit art 99 alin.(7) din Regulamentul Camerei Deputaților, 'Presedintele comisiei sesizate în fond poate solicita punctul de vedere al Consiliului Legislativ cu privire la unele amendamente[..]'.

În acest context, avizul Consiliului Legislativ nr. 447/16.09.2010 se referea la Poiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii Arhivelor Naționale nr. 16/1996 și că proiectul de lege adoptat de Camera Deputaților a căpătat o formă deosebită de cea avizată, inițial, de Consiliu. În această situație, ar fi fost cazul ca pentru amendamentele formulate în cadrul comisiilor să se solicite punctul de vedere al Consiliului Legislativ, în temeiul art. 79 alin.(1) din Constituție și art. 99 alin.(7) din Regulamentul Camerei Deputaților, întrucât acestea, inițial, nu au facut obiectul avizului Consiliului. Altfel, se poate considera că în aceasă situație dispozițiile art. 79 alin.(1) au fost golite de conținut prin eludarea textului constituțional care instituie obligativitatea sesizării Consiliului Legislativ. În acest sens, Curtea Constituționla a statuat prin Decizia nr. 710/2009.

De asemenea, potrivit art 54 alin.(1) din Regulamentul Camerei Deputaților, 'miniștrii au acces la lucrările comisiilor' iar 'dacă li se solicită participarea, prezența lor devine obligatorie'. În alin. (2) se menționează că 'o dată pe sesiune miniștrii prezintă un raport de activitate și strategia ministerului în fața comisiei de resort a Camerei Deputaților'. Aceste texte demonstrează necesitatea prezenței ministrului inițiator în fața comisiei în care se dezbat proiectele legislative inițiate de acesta atunci când modificările se referă la fondul actului normativ și nu la formă. Adoptarea în comisie fără a se avea în vedere și punctul de vedere al inițiatorului reprezintă o încălcare a dreptului Guvernului de a-și expune poziția față de amendamentele făcute, pe principiul unei echivalențe între inițiativa legislativă a parlamentarului și inițiativa legislativă a Guvernului, unde la inițiativa parlamentarului se solicită punctul de vedere al Guvernului, iar la inițiativa Guvernului au drept de hotărâre parlamentarii, cu precizarea ca în situația în care se schimbă fondul să se solicite punctul de vedere al Guvernului.

Față de toate aceste aspecte, vă rugăm să constatați neconstituționalitatea prevederilor art 19, 191 și 192 din Legea pentru modificarea și completarea Legii Arhivelor Naționale nr.16/1996.