Potrivit reprezentanților Casei de Cultură ''I. L. Caragiale'' din Ploiești, copiii din 40 de școli din județul Prahova l-au evocat, luni, pe marele dramaturg și au interpretat personaje celebre din opera sa.
De asemenea, Teatrul ''Toma Caragiu'' din Ploiești a pregătit o serie de manifestări în acest sens, una dintre acestea constând în vernisarea expoziției ''Caragiale în arta plastică contemporană''. Premiul oferit de Primăria Ploiești pentru cea mai reprezentativă lucrare din expoziție a fost oferit Mihaelei Ilie, din Cluj, pentru pictura în ulei ''Personaje caragialești''.
Tot la teatrul din Ploiești va fi lansat un plic special cu ocazia aniversării a 160 de ani de la nașterea lui Caragiale.
De asemenea, aici a avut loc și spectacolul-lectură ''Năpasta'', în regia lui Cristian Juncu și în interpretarea actorilor teatrului ploieștean, urmând ca luni seară să fie jucat spectacolul omagial și, în același timp, aniversar (zece ani de la premieră) ''O noapte furtunoasă'', în regia lui Lucian Sabados.
Câștigătorii concursului național ''D'ale lui Caragiale'', proiect inițiat de elevii și cadrele didactice de la Colegiul Național ''I.L.Caragiale'' din Ploiești în vederea omagierii marelui dramaturg, vor fi premiați tot în cursul zilei de luni.
Potrivit directorului teatrului ploieștean, Lucian Sabados, în cadrul ''Anului Caragiale'' vor fi reluate pe scenă spectacolele ''D'ale carnavalului'' și ''O noapte furtunoasă'', urmând ca alte două piese să fie puse în scenă, respectiv ''Năpasta'' și ''O scrisoare pierdută''.
De asemenea, vor fi montate și două spectacole de divertisment - ''Caragiale la Union'' (secțiile Dramă și Revistă) și ''Caragiale în lumea copiilor''.
Un mash de 400 de metri pătrați care anunță deschiderea oficială a ''Anului Caragiale în orașul lui Caragiale'' a fost postat pe clădirea Palatului Administrativ din municipiul reședință de județ. AGERPRES

