Potrivit ANM, începând din seara zilei de sâmbătă, în vestul și sud-vestul țării, instabilitatea atmosferică se va manifesta local prin intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelie, descărcări electrice, averse ce pot avea și caracter torențial și căderi de grindină.
În noaptea de sâmbătă spre duminică și pe parcursul zilei de duminică, astfel de fenomene se vor semnala pe arii mai restrânse și în celelalte regiuni, în special în nord-est și în zonele de deal și de munte.
Vremea va deveni călduroasă mai ales în partea de est și sud-est a teritoriului, unde, duminică după-amiază, dar și la începutul săptămânii viitoare indicele temperatură - umezeală ITU va depăși pragul critic de 80. AGERPRES


Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă o informare meteorologică de manifestări de instabilitate atmosferică, temperaturi ridicate și disconfort termic, pentru intervalul 31 iulie, ora 20,00, - 1 august, ora 20,00.