COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 18 iunie, interval orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 19 iunie, intervalul orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Beijing, 21 mar /Agerpres/ - Furturile de hârtie igienică, endemice în toaletele din China, par să primească o lovitură prin instalarea de dispozitive de recunoaştere facială care limitează cantităţile atribuite fiecărui utilizator, relatează marţi AFP.

Atunci când un grup de doamne în vârstă merge la o toaletă publică dintr-un parc din sudul Beijingului, ele sunt întâmpinate de o voce sintetică: "Bine aţi venit! Vă rugăm să vă plasaţi în zona de recunoaştere facială".

Una câte una, ele se aşează în interiorul unui pătrat galben aşteptând ca faţa să le apară pe un ecran albastru ataşat de perete. După câteva secunde, maşina le distribuie cota de hârtie igienică ce le revine: 60 de centimetri, niciunul în plus, scrie AFP.

Aparatul şi-a făcut apariţia în cursul weekendului într-una dintre toaletele publice din Templul cerului, un parc foarte popular printre pensionari, care vin aici pentru a-şi face exerciţiile matinale. Sau, în unele cazuri, pentru a-şi face provizii de hârtie igienică, care este scoasă uneori din parc cu sacii, notează France Presse.

Dar cu robotul distribuitor nu poţi trişa. Dacă aceeaşi persoană se prezintă din nou în faţa aceluiaşi ecran după nouă minute, ea se loveşte de un refuz politicos: "Vă rugăm să încercaţi din nou mai târziu".

"Asta îi opreşte pe hoţi. Este foarte bine, pentru că există suficientă hârtie pentru fiecare", a comentat Pu Meilang, de 68 de ani.

Administraţia parcului caută de ani de zile un mijloc pentru a-i combate pe hoţii de hârtie igienică, a povestit Lei Zhenshan, unul din responsabilii societăţii Shoulian Zhineng, care a pus la punct dispozitivul de recunoaştere facială.

"Ideea a părut puţin absurdă la început, dar apoi am constatat că nivelul de pierderi era cu adevărat ridicat. Am decis atunci să avem această abordare tehnologică pentru a modifica comportamentul oamenilor", a explicat el AFP.

Aparatul, care costă peste 6.000 de yuani (800 de euro), a permis deja reducerea cu 70% a pierderilor de hârtie igienică, a dat el asigurări.

"Economisim hârtie pentru binele ţării", a spus la rândul său Li Zengxiu, de 58 de ani, la ieşirea din toaletă.

Pe reţelele sociale, unii rămân sceptici. "În două zile, aparatul va dispărea şi el", pronostichează un internaut.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Mariana Ionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.