Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Berlin, 11 ian /Agerpres/ - Filarmonica din Hamburg, menită să îmbogăţească acest oraş hanseatic cu o atracţie de renume mondial, a fost inaugurată miercuri în prezenţa oficialităţilor, după mai mulţi ani de amânări şi o investiţie de zece ori mai mare decât se estimase, informează AFP.

"A fost o naştere dificilă, însă au adoptat copilul", a declarat plin de satisfacţie primarul din Hamburg, Olaf Scholz, evocând reacţia celor 1,7 milioane de locuitori ai oraşului la finalizarea edificiului, care a costat 789 de milioane de euro.

De la deschiderea pentru public în urmă cu opt săptămâni, Filarmonica de pe Elba, alintată "Elphie", a atras o jumătate de milion de vizitatori, fiind vândute deja cele 500.000 de bilete disponibile pentru evenimente planificate până în vară.

Cancelarul Angela Merkel şi preşedintele german Joachim Gauck urmează să participe în această seară la concertul inaugural din impunătoarea sală proiectată de firma de arhitecţi elveţieni Herzog & de Meuron.

Situată la extremitatea unui chei de pe Elba, Filarmonica, cu o înălţime de 110 metri, este construită pe structura unui fost depozit, de la care s-au păstrat doar pereţii exteriori din cărămidă. Deasupra a fost înălţată o structură de sticlă al cărei vârf imită forma valurilor.

Edificiul, al cărui cost s-a ridicat la de peste de 10 ori suma estimată iniţial (77 de milioane de euro), nu a fost scutit de controverse, construcţia riscând la un moment dat să fie abandonată din cauza unui conflict între autorităţile locale, arhitecţi şi firma de construcţii Hochtief.AGERPRES/(AS - autor: Ana Bîgu, editor: Mariana Ionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.