Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Washington, 24 dec /Agerpres/ - Preşedintele american, Barack Obama, şi prima doamnă, Michelle Obama, au reflectat asupra celor opt ani de mandat, adresându-le americanilor o ultimă urare ''Crăciun fericit'' de la Casa Albă, relatează DPA.

"Mâine, pentru ultima dată în calitate de 'Prima Familie', ne vom alătura celorlalţi creştini din întreaga lume bucurându-ne de naşterea Mântuitorului nostru'', a spus Obama sâmbătă, în discursul său săptămânal. "Şi, spunând din nou povestea lui din Noaptea Sfântă, ne vom aminti şi de eternul lui mesaj, unul de iubire fără margini, compasiune şi speranţă".

Michelle Obama a cerut americanilor să-şi amintească de mesajul lui Iisus de a avea grijă de ceilalţi, inclusiv de cei mai săraci şi de ''străini, indiferent de unde vin sau ce credinţă au".

Barack şi Michelle Obama au mai spus că în ultimul an darul lor cel mai mare a fost de a servi Statele Unite în calitate de preşedinte şi primă doamnă şi au indicat progrese în relansarea economiei în urma recesiunii de când au preluat mandatul.

Familia Obama îşi petrece vacanţa în Hawaii, conform tradiţiei, dar a înregistrat mesajul de la Casa Albă înainte de
a pleca din Washington.

Barack Obama îşi va încheia mandatul la 20 ianuarie, când va fi învestit republicanul Donald Trump.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.