Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Washington, 27 iul /Agerpres/ - Fostul preşedinte american Bill Clinton a prezentat povestea vieţii sale alături de soţia sa, candidata democrată la Casa Albă, Hillary Clinton, într-un discurs presărat de anecdote în a doua zi a Convenţiei Democrate, relatează EFE.

Fostul şef de stat şi-a început prezentarea cu "acea zi de primăvară din 1971" când a văzut-o pe fata de la cursurile de Drept Civil "nemachiată" , alături de care "nu a încetat să păşească şi să râdă". Bill a reamintit momentele grele şi cele fericite alături de Hillary, care i-a respins de două ori cererea în căsătorie, până când "a treia oară a venit momentul magic".

El a evocat şi anii în care fosta prima doamnă i-a dedicat învăţământului şi sfaturile pe care i le-a dat Hillary când a pierdut alegerile pentru postul de guvernator de Arkansas.

Printre anecdote şi momente de tandreţe, care au stârnit aplauzele şi râsetele asistenţei, fostul preşedinte a ţinut să sublinieze vocaţia soţiei sale pentru ameliorarea vieţii celorlalţi, mai ales a copiilor, şi lupta ei pentru o ţară mai bună.

"Este a naibii de bună pentru a face schimbări", a spus Bill despre soţia sa, fosta primă doamnă, fostă senatoare şi fostă secretar de stat. "Nu s-a mulţumit niciodată cu status quo-ul ei, mereu a vrut să împingă mingea înainte", a spus Bill, care s-a amuzat comentând că, în cazul în care soţia sa va deveni în noiembrie preşedintă a ţării, el va deveni "primul domn" al SUA.

Clinton a evocat şi detalii intime din primii ani de viaţă împreună, inclusiv momentul în care Hillary a intrat în travaliu şi a adus-o pe lume pe fiica lor Chelsea, precum şi anii în care soţia sa a fost senatoare de New York şi apoi titulară a diplomaţiei americane (2009-2013).

"A susţinut decizia lui (Barack) Obama de a porni pe urmele lui Bin Laden", a spus Clinton, care a enumerat participările soţiei sale la negocierile cu Rusia privind proliferarea armelor nucleare. "Este un lider înnăscut ", a insistat Bill, întrerupt de multe ori de aplauzele asistenţei.AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Codruţ Bălu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.