Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Washington, 2 mar /Agerpres/ - Lena Dunham, creatoarea serialului 'Girls' (Fetele), s-a alăturat războiului împotriva retuşării fotografice cu ajutorul Photoshop, criticând revista Tentaciones publicată de ziarul El Pais, în care ea apare mai slabă decât este în realitate, relatează EFE.

"Bună, El Pais. Mă simt onorată că ocup prima pagină a revistei voastre şi fericită că aţi folosit o fotografie a lui Ruven Afanador, care mereu mă face să apar splendidă. Dar corpul meu nu este aşa şi nici nu va fi vreodată aşa. Revista a exagerat cu Photoshop-ul", afirmă Dunham.

"Dacă vă place într-adevăr ceea ce fac, de ce nu sunteţi cinstiţi cu cititorii voştri? Cu multă dragoste, Lena", se încheie mesajul.

Publicaţia a reacţionat printr-o scrisoare deschisă în care neagă că ar fi manipulat fotografia, subliniind că "a dorit să ilustreze succesul serialului 'Girls' şi impactul pe care îl are Lena Dunham ca artistă şi activistă în diferite cauze sociale şi politice".

"Cei care cunosc şi citesc revista noastră ştiu că nu folosim Photoshop şi nici alte instrumente digitale pentru a modifica fizicul persoanelor care apar pe coperta noastră sau în reportajele din interior. De data aceasta am recurs la imaginea originală pe care am adaptat-o pentru coperta noastră", au explicat responsabilii revistei Tentaciones.

Ei au precizat că fotografia de pe copertă a apărut deja în publicaţia Entertainment Weekly pe care au achiziţionat-o prin intermediul agenţiei Corbis.

Lena Dunham este cunoscută pentru corpul său cu forme pline pe care îl afişează fără lipsă de pudoare în serialul 'Girls', un succes de cinci sezoane, şi pe care actriţa îl revendică cu mândrie ca un model feminin departe de stereotipurile mediatice.

Înaintea ei, şi alte actriţe precum Keira Knightley, Cameron Díaz, Julia Roberts sau cântăreaţa Lorde s-au alăturat acestei cauze, care au criticat public tehnicile de Photoshop şi au publicat chiar ele pe reţelele de socializare aceste fotografii neretuşate.AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Mariana Ionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.