Japonia menține deschisă o gară feroviară pentru un singur pasager

 •  Lifestyle
1549 afişări

Japonia menține deschisă o gară feroviară scoasă din uz pentru un singur pasager: o elevă de liceu pentru care trenul face doar două opriri în această stație - o dată când fata pleacă la cursuri și a doua oară când se întoarce, relatează site-ul citylab.com.

e2af851b-0d6f-4b1e-b280-0c55c48bb653

Foto: (c) CCTVNews/Facebook

De ani de zile, acest singur pasager așteaptă în gara Kami-Shirataki din insula nordică Hokkaido. Totul pare a fi o scenă desprinsă dintr-un film al regizorului Hayao Miyazaki. Dar, conform CCTV News, povestea este reală și are la bază o decizie pe care Căile Ferate Japoneze — grupul care operează rețeaua feroviară a țării — a luat-o în urmă cu trei ani.

La acea vreme, numărul pasagerilor în stația Kami-Shirataki a scăzut semnificativ din cauza poziției sale izolate, iar serviciile de transport de marfă au încetat și ele. Căile Ferate din Japonia se pregăteau să închidă gara pentru totdeauna, când au observat că aceasta încă era utilizată în fiecare zi de o elevă. Așa că au decis să păstreze gara deschisă pentru ea până la absolvirea cursurilor. Compania chiar a ajustat orarul trenului în conformitate cu programul fetei. Eleva, a cărei identitate nu a fost dezvăluită, urmează să termine liceul în luna martie, moment în care gara va fi în cele din urmă închisă.

Foto: (c) CCTVNews/Facebook

Oamenii 'își scot pălăria' în fața guvernului japonez pentru că face din educație o prioritate de top, scrie site-ul citat. "De ce nu ar trebui să vreau să mor pentru o țară ca aceasta, când guvernul este gata să facă atâta efort în plus doar pentru mine", a scris un comentator pe pagina de Facebook a CCTV. "Acesta este sensul unei bune guvernări, de a răzbate până la nivelul oamenilor de rând. Fiecare cetățean contează. Niciun copil lăsat în urmă!"

Alții deplâng dificultățile cu care se confruntă Căile Ferate în Japonia rurală. Cu natalitatea care a scăzut la niveluri record, îmbătrânirea populației și pericolul de a pierde o treime din populație până în 2060, Japonia se confruntă cu o serie de crize, inclusiv un surplus de locuințe vacante și o forță de muncă în scădere. Sistemul feroviar al națiunii este afectat de aceste schimbări.

Transportul feroviar de mare viteză impresionant de eficient al Japoniei a continuat să se extindă la periferia țării, determinând scoaterea din funcțiune a rutelor feroviare "low-tech" devenite desuete. Gara Kami-Shirataki, de exemplu, se află în orașul Engaru în partea rurală a Hokkaido, care a pierdut cel puțin 20 de linii de cale ferată, în ultimele decenii.

Dar dacă povestea acestei tinere și legătura ei specială cu gara Kami-Shiratki este un indicator, căile ferate rurale din Japonia vor rămâne în amintire pentru serviciul lor pus în slujba oamenilor din cele mai îndepărtate colțuri ale țării.

AGERPRES/(AS — editor: Mariana Ionescu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Lifestyle

Cele mai citite din Lifestyle

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres