Decalajul salarial crește riscul de depresie și anxietate la femei (studiu)

 •  Lifestyle
380 afişări

Decalajul în ceea ce privește nivelul salariilor în Statele Unite afectează starea de sănătate a femeilor, susține un nou studiu care arată că angajatele cu venituri mai mici decât colegii lor de sex masculin sunt mai predispuse să sufere de depresie și anxietate, informează Reuters.

93fade84-32ee-4169-8e92-8565fcd2d033

Femeile care câștigă mai puțin decât bărbații riscă de patru ori mai mult să dezvolte o tulburare de anxietate și prezintă un risc de 2,5 ori mai mare de a fi diagnosticate cu depresie, spun cercetători de la Universitatea Columbia din New York, care au comparat femei și bărbați cu experiențe educaționale și de muncă similare.

În cazul în care venitul femeilor a fost egal sau mai mare decât cel al bărbaților, probabilitatea ca ele să sufere de depresie a fost de niveluri similare, în timp ce riscul de tulburare de anxietate a scăzut semnificativ, a constatat studiul publicat în revista Social Science & Medicine.

"Rezultatele noastre arată că anumite disparități de gen în depresie și anxietate se pot datora efectelor unor inegalități structurale de gen la locul de muncă și dincolo de acest cadru", a declarat Jonathan Platt, autorul principal al studiului, într-un comunicat.

Femeile din Statele Unite ale Americii care lucrează full-time sunt plătite pe tot parcursul anului cu 79 de cenți, față de un dolar în cazul bărbaților, conform datelor Biroului american de statistică.

Cercetătorii au analizat datele provenite de la peste 22.000 de angajați adulți din Statele Unite cu vârsta între 30 și 65 de ani. Constatările ilustrează nevoia unei legislații care să abordeze decalajul salarial persistent din Statele Unite, a declarat co-autorul studiului Katherine Keyes, profesor asistent la Mailman School of Public Health din Columbia.

"Descoperirile noastre sugerează că politicile trebuie să meargă dincolo de interzicerea discriminării de gen directe, cum este hărțuirea sexuală", a spus aceasta.

Astfel de politici ar putea include concediu plătit pentru creșterea copilului, prețuri accesibile pentru îngrijirea copiilor și programe de lucru flexibile, a exemplificat cercetătoarea.

"Ceea ce SUA au într-adevăr nevoie este o nouă lege care să ceară angajatorilor să compare conținutul muncii depuse de bărbați și femei și să dezvolte o scară de salarizare echitabilă", a declarat Heidi Hartmann, directoarea Institutului de cercetări Women's Policy Research din Washington.

AGERPRES/(AS — autor: Mariana Ionescu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Lifestyle

Cele mai citite din Lifestyle

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres