Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Atena, 29 iul /Agerpres/ - Grecia dedică această săptămână sărbătoririi celui mai mare compozitor al său în viaţă: Mikis Theodorakis, care a împlinit miercuri 90 de ani, în care a îmbinat arta cu lupta în favoarea celor săraci şi defavorizaţi şi pentru afirmarea valorilor ţării sale în lume, relatează EFE.

Zeci de evenimente dintre cele mai diverse, organizate în aceste zile în întreaga ţară, se alătură unei lungi liste de manifestări care au loc pe toată durata anului 2015 pentru omagierea celui care a compus muzica filmului 'Zorba grecul', atât de des cântată în ultima vreme, în contextul gravei crize financiare din Grecia.

Luni, la Atena s-a desfăşurat un concert gratuit dedicat lui Mikis Theodorakis în faţa Muzeului de Arheologie, iar miercuri, cunoscuta orchestră purtând numele ilustrului muzician va cântă în grădinile de la Megaro Musikis. Creat cu 18 ani în urmă, acest ansamblu artistic a călătorit în toată Grecia şi în numeroase părţi ale globului, împreună cu interpreţi renumiţi, a înregistrat discuri şi a avut un mare număr de apariţii televizate - totul cu scopul de a menţine vie moştenirea muzicală a celui care a împlinit nouă decenii de viaţă.

Tot pentru miercuri, este programată şi premiera filmului 'Călătorie cu Mikis', realizat de producătorul şi regizorul Asteris Kutula, care este şi prieten, reprezentant artistic şi biograf al sărbătoritului. Aceasta este ultima parte a unei tetralogii care îmbină imagini ale unor momente intime cu materiale istorice, politice, referitoare la demonstraţii de protest şi ilustrează influenţa exercitată de Theodorakis asupra unor tineri creatori de muzică clasică, jazz sau rap.

La rândul lor, televiziunea publică prezintă toată săptămâna emisiuni speciale despre marele compozitor, iar radioul naţional organizează miercuri un concert având ca temă evoluţia estetică a lui Theodorakis, ajuns unul dintre cei mai îndrăgiţi muzicieni eleni, autor a peste o mie de melodii.

'Zorba se întoare acasă', este titlul unei expoziţii de afişe deschise în Creta în onoarea fiului său adoptiv, care va fi însoţită de mai multe proiecţii ale ecranizării, realizate în 1964, cu Anthony Quinn şi Alan Bates, de regizorul Michael Cacoyannis după romanul 'Zorba grecul' al lui Nikos Kazantzakis, a cărui acţiune are loc mai ales în această insulă. Totodată, ca un omagiu adus dansului lui Zorba, localnici şi turişti vor forma un uriaş lanţ uman în jurul oraşului Canea şi vor trimite salutări şi urări lui Theodorakis.AGERPRES/(AS-autor: Cristina Mac, editor: Codruţ Bălu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.