Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Washington, 28 apr /Agerpres/ - Grupul american de restaurante cu mâncare mexicană Chipotle a anunţat luni că a eliminat Organismele Modificate Genetic (OMG) din meniurile oferite în Statele Unite, pentru că, până acum, nu s-a dovedit că pot fi consumate fără riscuri, relatează AFP.

'Există multe dezbateri despre alimentele modificate genetic', a declarat Steve Ells, fondator şi preşedinte al grupului, într-un comunicat de presă.

Potrivit acestuia, 'chiar dacă unele ţări au limitat deja sau chiar au interzis anumite OMG-uri, este clar că va mai fi nevoie de multe cercetări înainte să înţelegem cu adevărat toate implicaţiile culturilor şi consumului de OMG-uri'.

'Cât timp această dezbatere continuă, noi am decis să nu mai utilizăm decât ingredientele care nu sunt modificate genetic', a mai spus Steve Ells, adăugând că Chipotle este primul lanţ naţional de restaurante care a luat acest tip de decizie.

Ascensiunea rapidă a Chipotle Mexican Grill, grup cu sediul la Denver (Colorado), are la bază, în parte, calitatea alimentelor sale, a căror trasabilitate o face publică.

Din motive de transparenţă, încă din martie 2013 a publicat ingredientele care aveau la bază OMG-uri.

Cele 1.800 de restaurante ale grupului şi cele din lanţul său ShopHouse SouthEast Asian Kitchen nu mai utilizează deloc OMG-uri în meniurile lor, a informat recent Chipotle.

Uleiul din soia produsă pe bază de OMG-uri a fost înlocuit cu uleiul de floarea-soarelui, la chipsuri şi 'tacos'. Chipotle afirmă că a găsit alternative pentru porumbul modificat genetic şi făina pentru 'tortillas'.

Aceste anunţuri survin într-un context de mare concurenţă între giganţii fast-food din Statele Unite, pe fondul unor modificări ale preferinţelor consumatorilor.

Chipotle atrage un public tânăr şi urban pentru care aspectele 'bio' sunt importante.

În sens contrar, numărul unu american în materie de fast-food, McDonald's, este în dificultate şi caută de mai multe luni reţete-minune. El a anunţat în martie că, în SUA, nu mai serveşte pui crescut cu antibiotice.AGERPRES/(AS - autor: Pepa Siţa, editor: Mariana Ionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.