Craiova, 18 feb /Agerpres/ - Mălaiul preparat în Oltenia este o reţetă pe cale de dispariţie, care se mai prepară foarte rar în unele gospodării ţărăneşti, unde există gospodine care au gustat în copilărie din acest preparat şi care doresc acum să îi încânte şi pe copii sau să îşi aducă aminte de vremurile de altădată.

Dacă în urmă cu vreo 30-40 de ani nu era casă la ţară în care să nu găseşti cel puţin una-două persoane care să fi gustat mălaiul, astăzi cu greu mai întâlneşti pe cineva care să cunoască acest preparat şi, mai rar, să îl gătească.

Reţeta mălaiului a fost împărtăşită de Antoneta Nadu din Bechet, profesoară de biologie pensionară şi cunoscută creatoare de covoare olteneşti.

"După ce am făcut o mămăligă mai bine strânsă, am pus-o în căpistere, pentru că eu aşa lucrez - vasul acela din lemn căruia îi spunem căpistere sau postavă, fiecare zonă are denumirea ei. Pun în făină şi încep să frământ ca pe pâine până când se adună şi devine o cocă mai groasă. După aceea, într-o tavă unsă cu ulei, dar se poate unge şi cu untură, o întind frumos şi o bag la cuptor. La cuptor trebuie să fie un foc mai domol, ca ea să poată să se coacă peste tot la fel, pentru că altfel, dacă focul este prea puternic, pe unele locuri o mai şi arde. Şi acesta este mălaiul care scos, când se mai răceşte, se taie în bucăţi şi se poate folosi la sarmale sau la alte mâncăruri tradiţionale", a povestit pentru AGERPRES doamna Antoneta Nadu.

Chiar dacă mălaiul cu făina se leagă mai greu, altădată mălaiul se servea şi la nunţi, alături de sarmale, sau la pomenile de şase săptămâni ori de şapte ani.

"Eu am avut ocazia şi în Mehedinţi, la Vânjuleţ, de unde este soţul meu, să văd mălai care se folosea şi la nunţi şi care să cocea în cuptorul de cărămidă pe vatra cuptorului, direct, fără tavă, copt cum se coace azma de pâine sau se cocea pâinea la noi în cuptor. Şi se făcea foarte mare, cu un diametru cam de 40 cm. Mai crăpa pe margine, că nu se leagă prea bine mălaiul cu făină, dar ieşea foarte bun şi acest mălai se servea la sarmale. Mălaiul îl făceau câteva femei la ele acasă, pentru că era o armonie între oamenii care se ajutau la evenimentele importante din viaţă. Şi acum se mai face la pomeni, în special la pomenile de şase săptămâni sau de şapte ani, pentru că la înmormântare e timpul prea scurt şi e nevoie de multă muncă", a mai spus doamna Antoneta Nadu.

Potrivit acesteia, acasă la ea, la Bechet, se făcea destul de des reţeta de mălai. "Mama, câteodată, ca să ne mai înşele că nu avea timp să ne facă dulciuri, mai punea puţin zahăr şi punea chiar şi pe deasupra şi zahărul acela se topea şi avea un gust deosebit şi îl mâncam ca pe prăjitură şi era foarte, foarte bun", îşi aminteşte fosta profesoară de biologie. AGERPRES/(A - autor: Maria Mitrică, editor: Cristian Anghelache)