Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 3 feb /Agerpres/ - Pentru o viaţă mai sănătoasă oamenii trebuie să adopte o dietă mai puţin bogată în proteine, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, Alain Ducasse, unul dintre chefii celebri la nivel mondial, care deţine restaurante notate cu maximul de stele Michelin, dar care este şi creator al unei şcoli de artă culinară.

''În calitatea mea de artist gastronom trebuie să mă gândesc la o planetă cu o populaţie în creştere şi la necesitatea oamenilor de a se hrăni mai sănătos, adică mai puţine cereale, mai puţină sare, mai puţin zahăr, evident, mai puţine proteine'', a spus Alain Ducasse.

În interviul acordat AGERPRES, în cadrul salonului Sirha, ce a avut loc la Lyon, la finalul lunii ianuarie, Ducasse mai vorbeşte despre reperele pe care trebuie să le aibă un tânăr care vrea să ajungă chef şi despre cum se simte când se întâlneşte cu colegii săi din industrie.


AGERPRES: Domnule Ducasse, aveţi trei restaurante cu trei stele Michelin, aveţi Colegiul Culinar al Franţei... Ce ne puteţi spune despre colegiu?

Alain Ducasse: Este vorba de o atitudine, de o atenţie acordată profesiei de chef, de persoană implicată în industria restaurantelor, o atenţie de artizan. Este, aş putea spune, o mişcare, o atitudine, un comportament vizavi de alţii, vizavi de produsele pe care le foloseşti, vizavi de sezonalitatea lor, vizavi de dorinţa de a-ţi face bine meseria de artizan, în fiecare zi. Despre asta este vorba la Colegiul Culinar al Franţei.


AGERPRES: Sirha este un salon care a devenit celebru în lume...

Alain Ducasse: Aici am oportunitatea de a întâlni colegi veniţi din lumea întreagă. Este o concentrare ce a câştigat, an de an, consistenţă, o adevărată orientare spre fenomenele internaţionale. Întâlnirea cu colegii te hrăneşte, pot spune.


AGERPRES: Anul trecut, aţi avut o interesantă intervenţie la World Summit Cuisine. Care sunt tendinţele mondiale în prezent?

Alain Ducasse: În prezent am o viziune globală diferită. În calitatea mea de artist gastronom trebuie să mă gândesc la o planetă cu o populaţie în creştere şi la necesitatea oamenilor de a se hrăni mai sănătos, adică mai puţine cereale, mai puţină sare, mai puţin zahăr, evident, mai puţine proteine. În fine, potrivit viziunii mele, toţi locuitorii planetei ar trebui să se poată hrăni în parametri rezonabili în prezent şi în viitor.


AGERPRES: Vă bazaţi foarte mult pe legume. Ţări precum România au legume foarte bune. Este un lucru bun faptul că maeştrii gastronomiei aduc acest mesaj şi în Europa Centrală, care face parte din Europa mare?

Alain Ducasse: Este vorba de consumul de legume crude, de cereale, de consumul mai mic de proteine, de consumul bazat pe producţiile sezoniere. Putem spune că este o mişcare, o tendinţă, nu trebuie să spunem direct că vrem să eradicăm consumul de carne de pasăre sau de carne de vită. Trebuie să subliniem că aceste produse pot fi consumate într-o manieră rezonabilă, care ar aduce nişte costuri mai mici planetei şi nişte costuri mai mici pentru sănătatea noastră. Despre această orientare vorbesc şi bineînţeles că ţări ca România au un interes în acest sens, ca toate ţările în care natura este generoasă. Cumpărătorii au nevoie să consume alimentele produse la nivel local. O dietă cu mai puţine proteine este o necesitate, deoarece, vorbind în termeni de ecologie, cred că acest stil de viaţă e bun pentru sănătate, e bun pentru planetă.


AGERPRES: Ministerul Afacerilor Externe (francez -n.r.) consideră că gastronomia este un fel de "vârf de lance" pentru turism, în Franţa. Este un lucru bun?

Alain Ducasse: Este o industrie dedicată consumatorilor, o industrie importantă, este un sector important al economiei. Faptul că un ministru îi acordă maximul de atenţie, incluzând (în strategii - n.r.) chefi pentru a dezbate viitorul artei culinare, arta culinară franceză în particular, este o idee bună.

Interviul a fost realizat în parteneriat cu Sărbătoarea Gustului. AGERPRES/(A - autor: Oana Ghiţă, editor: Georgiana Tănăsescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.