Brăila: Recital Paula Seling, la Festivalul Internațional de Muzică Ușoară 'George Grigoriu'

 •  Lifestyle
6 afişări

Cunoscuta cântăreață Paula Seling va susține, împreună cu Ionel Tudor Band, un recital în seara de gală a Festivalului Internațional de Muzică Ușoară ''George Grigoriu'', în care Marele Premiu pus în joc este un autoturism BMW.

6e51ead6-0d35-4885-8af3-075f9717a3f6

Concurenții înscriși anul acesta la Festivalul Internațional de Muzică Ușoară ''George Grigoriu'' de la Brăila sunt în număr de 24 și vin din 15 țări, respectiv România, Elveția, Grecia, Republica Moldova, Albania, Italia, Bulgaria, Islanda, Rusia, Georgia, Ukraina, Portugalia, Israel, Maldive și Germania.

Din România sunt opt concurenți: Claudia Andreea Dumitriu, Diana Antonica, Electric Fence, Elena Chirvase, Ioan Bigea, Ion Moise Badulescu, Kiazim Selatin Ialcyn și Maria Enache.

''Marele Premiu este, ca și în alți ani, un BMW, cumpărat nu din bani publici, ci din bani privați. În ultimii patru ani, toate mașinile au plecat în alte țări. Sperăm ca anul acesta să avem concurenți pregătiți și să rămână la Brăila'', a declarat președintele CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu.

Festivalul Internațional de Muzică Ușoară ''George Grigoriu'' este programat în perioada 24-26 mai și va fi transmis în direct pe TVR2. Biletul va costa 10 lei pentru fiecare seară.

Concursul se adresează tinerilor cu vârsta cuprinsă între 16 — 29 ani și se desfășoară cu acompaniament orchestral (live). Fiecare concurent va interpreta o piesă din repertoriul propriu, la alegerea juriului, dintre cele două transmise pentru preselecție, și o piesă compusă de George Grigoriu.

Vineri, 24 mai, vor concerta Anișoara Puică, o solistă foarte cunoscută din Republica Moldova, și Pasha Parfeny tot din Republica Moldova, cel care a luat trofeul festivalului anul trecut. Sâmbătă, 25 mai, Francesco Napoli din Italia va concerta alături de un solist din Statele Unite, Randy Roberts. Duminică, 26 mai, după Gala Laureaților, va cânta Paula Seling.

Festivalul ''George Grigoriu'' atrage an de an la Brăila tineri pasionați de muzică ușoară, dornici să se afirme la un festival care devine din ce în ce mai cunoscut și apreciat. Festivalul s-a născut la Brăila, în anul 2005, în memoria cunoscutului compozitor George Grigoriu, iar din 2009 a devenit internațional. Încă de la început a fost catalogat de specialiști ca fiind o lecție pentru Mamaia și Cerbul de Aur, în ceea ce privește organizarea.

Organizatori evenimentului sunt Consiliul Județean Brăila, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila, Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România și Societatea Română de Radiodifuziune. AGERPRES

Etichete:

Comentează


Articole recomandate