Somnul îi face pe muzicieni mai eficienți STUDIU

 •  Lifestyle
8 afişări

Muzicienii își pot îmbunătăți performanțele artistice cu 10-13% după o noapte bună de somn. În cazul lor, dictonul 'noaptea este un sfetnic bun' ar fi exact, scrie huffingtonpost.fr.

0cf160d3-3f07-46b0-973e-9adda29371ff

Într-un studiu desfășurat pe 60 de muzicieni, publicat în revista Psychology of Music, cercetători de la Southern Methodist University au arătat că somnul îi ajută să rețină o melodie ascultată înainte să se culce. Muzicienii care învățaseră să cânte la pian o piesă înainte să se culce au putut să o reproducă foarte bine când s-au trezit. 'Se pare că somnul joacă un rol foarte important în memorare. El întărește funcțiile de memorie ale creierului', spune Sarah Allen, profesoară de muzică.

Însă nu în toate cazurile. Studiul a mai arătat că, dacă un muzician învață două piese în loc de una înainte să meargă la culcare, precizia și rapiditatea dobândite la învățare scad mult la trezire. Prin urmare, a doua piesă interferează cu prima. În schimb, dacă interpretul reia, înainte de culcare, prima piesă după ce a cântat-o pe a doua, beneficiile după o noapte de somn reapar în privința primei melodii.

Dincolo de recunoașterea rolului important jucat de somn, 'trebuie înțeles felul în care creierul hotărăște ce păstrează, la ce renunță și ce îmbunătățește, pentru că primește un imens flux de informații și nu este destul loc pentru toate', explică Sarah Allen. Apare ideea memoriei selective.

Ce se întâmplă deci în creierul muzicienilor? Sarah Allen amintește că studii precedente au demonstrat că zona creierului activă în timpul practicării unei anumite activități (muzică, sport, acțiuni de îndemânare, etc.) se activează din nou în timpul somnului. Altfel spus, creierul muzicienilor continuă să 'cânte' în timpul somnului, ceea ce explică faptul că performanțele se îmbunătățesc cu 10-13% după o noapte bună de somn. Este o concluzie ale cărei implicații nu se limitează la activitatea muzicienilor. 'Oricare ar fi sarcina, somnul maximizează beneficiile timpului petrecut pentru a lucra și efortul', adaugă Sarah Allen.

Având în vedere importanța somnului, unele firme au amenajat deja săli de siestă: 15-20 de minute de odihnă după masa de prânz duc la recuperarea până la 100% a capacităților cognitive. AGERPRES

Etichete:

Comentează


Articole recomandate