

COD PORTOCALIU: 25-05-2025 ora 10 Intre 25 mai, ora 20 – 27 mai, ora 10 Fenomene vizate: se va semnala cantități însemnate de apă
Un tânăr dat în urmărire internaţională de autorităţile din Italia a fost prins într-o sală de jocuri de noroc din municipiul Fălticeni, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Suceava, Roxana Iuliana Botezatu.
Potrivit sursei citate, bărbatul avea emis pe numele său un mandat european de arestare pentru şantaj şi extorcare de fonduri.
"Jandarmii din cadrul Detaşamentului de Jandarmi Fălticeni, pe timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, au efectuat verificări la o sală de jocuri de noroc din municipiul Fălticeni. În urma legitimării persoanelor prezente, colegii noştri l-au identificat pe numitul M.I.D., pe numele căruia au descoperit că era emis un mandat european de arestare de către autorităţile din Italia", a afirmat Botezatu.
Bărbatul a fost predat de către jandarmi reprezentanţilor Biroului de Investigaţii Criminale al Poliţiei municipiului Fălticeni, pentru îndeplinirea procedurilor legale în vederea predării acestuia autorităţilor italiene. AGERPRES/ (AS- autor: Cristian Lupaşcu, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: Jandarmeria Suceava / Facebook.com
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |