COD GALBEN: 19-05-2025 Intre 06:00 si 10:00 se va semnala Intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 90...120 km/h. in Județul Cluj , zona de munte de peste 1800 m;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 28 feb /Agerpres/ - Ancheta în dosarul privind OUG 13 va continua la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deoarece obligaţia legală a anchetatorilor este să afle adevărul, a afirmat marţi procurorul general al României, Augustin Lazăr.

"Ancheta va continua, fiindcă procurorul este obligat, conform articolului 5 din Codul de procedură penală, să afle adevărul cu referire la persoanele, la faptele şi împrejurările în care au fost comise aceste fapte. (...) În continuare vom vedea ce va face procurorul de caz. În cadrul Secţiei de urmărire penală va fi continuată această anchetă", a declarat Lazăr, înainte de şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii.

El a subliniat că ancheta nu va viza aspecte legate de oportunitatea sau legalitatea adoptării ordonanţei 13, ci doar eventuale fapte sancţionate de legislaţia penală.

"Aşteptăm în continuare motivarea CCR, desigur că ea este obligatorie pentru toţi şi, raportat la motive, noi vom continua ancheta. Fără îndoială că Ministerul Public este sesizat cu aspectele penale ale problemelor, cu fapte penale concrete şi cu persoane concrete. Prin urmare, Ministerul Public în niciun caz nu va face evaluări ale legalităţii, ale oportunităţii unei alte puteri, ci strict ne cantonăm la aspecte penale care ţin de competenţa Ministerului Public", a precizat procurorul general.

Procurorii DNA au dispus, în urmă cu o zi, disjungerea şi declinarea la PÎCCJ a anchetei privind OUG 13, sub aspectul săvârşirii mai multor infracţiuni, printre care se numără prezentarea cu rea-credinţă de date inexacte Parlamentului sau preşedintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârşirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului, şi favorizarea făptuitorului.

Potrivit DNA, procurorii anticorupţie au dispus clasarea cauzei având ca obiect infracţiunea de folosire a influenţei ori autorităţii de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Tot luni, preşedintele CCR, Valer Dorneanu, a apreciat că DNA şi-a depăşit atribuţiile în ancheta privind OUG 13 şi că nu trebuia să verifice legalitatea, oportunitatea ordonanţei, ci trebuia să se rezume la aspectele penale.

CCR a stabilit că există un conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public, prin DNA, şi Guvern cu privire la ancheta procurorilor în cazul OUG 13. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Georgiana Tănăsescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.