Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 23 ian /Agerpres/ - Bugetul Ministerului Apărării Naţionale pentru anul 2017 "se încadrează în prevederile Acordului politic naţional privind creşterea finanţării pentru Apărare", procentul din Produsul Intern Brut (PIB) propus fiind de 2,18, se arată într-un comunicat al MApN remis, luni, AGERPRES.

"Conform documentelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, MApN are alocat de la bugetul de stat 11,022232 miliarde lei, reprezentând 1,35 la sută din PIB, format din creditele bugetare, în valoare de 10,620560 miliarde lei, reprezentând 1,30 la sută din PIB - mai mare cu 40 de milioane de lei decât execuţia bugetară pe anul 2016 - şi veniturile proprii, în valoare de 401,672 milioane lei", se arată în comunicatul de presă.

La acestea se adaugă şi creditele de angajament, în sumă de 7,632 miliarde lei, reprezentând 0,93 la sută din PIB. "Această valoare permite demararea achiziţiilor din programele majore de înzestrare ale Armatei României. Însumând, rezultă un buget total de 18,654232 miliarde lei, reprezentând 2,18 la sută din PIB", se subliniază în documentul citat.

Totodată, se precizează faptul că suma alocată constituie premiza dotării forţelor armate cu "echipamente de luptă moderne şi interoperabile", în vederea îndeplinirii misiunilor stabilite şi a angajamentelor asumate faţă de NATO, UE şi partenerii strategici, conform documentelor din domeniul planificării apărării şi programului de guvernare. AGERPRES/(AS - autor: Cătălina Barbu, editor: Florin Marin)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.