Oana Schmidt-Hăineală, Constantin Sima și Sofia Mariana Moț, propuși secretari de stat în Ministerul Justiției

 •  Justiţie
1475 afişări

Oana Schmidt-Hăineală, Constantin Sima și Sofia Mariana Moț vor fi propuși secretari de stat în Ministerul Justiției de către ministrul de resort, Florin Iordache.

c29a355e-5f57-4737-b8b5-eafb03d7c703

Florin Iordache a confirmat pentru AGERPRES că îi va propune pe cei trei magistrați pentru numirea în funcțiile de secretari de stat în Ministerul Justiției.

Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a hotărât, pe 5 ianuarie, detașarea procurorului Oana Schmidt-Hăineală în cadrul Ministerului Justiției. Potrivit hotărârii CSM, Oana Schmidt-Hăineală, procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, a fost detașată în Ministerul Justiției începând cu data de 7 ianuarie, pentru o perioadă de 3 ani.

Miercuri, Secția pentru procurori a CSM a hotărât detașarea procurorului Constantin Sima la Ministerul Justiției. Constantin Sima urmează să își desfășoare activitatea la Ministerul Justiției pe o perioadă de 3 ani, începând cu 11 ianuarie.

"Dorim să revedem legile justiției și să punem la punct cele două Coduri de procedură civilă și de procedură penală. Acesta este obiectivul nostru, pentru că au trecut câțiva ani de la intrarea în vigoare, se împlinesc pe 1 februarie trei ani de la intrarea lor în vigoare, și ele ridică numeroase probleme. Trebuie revăzute, trebuie aliniate toate prevederile", a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Constantin Sima.

Totodată, Secția pentru judecători a CSM a hotărât, miercuri, detașarea în cadrul Ministerului Justiției a magistratului Sofia Mariana Moț, judecător la Curtea de Apel Craiova, pe o perioadă de 3 ani, începând cu 11 ianuarie.

AGERPRES / (AS — autor: Mădălina Cochinescu Verman, editor: Marius Frățilă)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Justiţie

Cele mai citite din Justiţie

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres