Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 4 ian /Agerpres/ - Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat, miercuri, în legătură cu afirmaţiile făcute de fostul deputat Sebastian Ghiţă, că, până în prezent, nimeni nu a depus ''vreun denunţ sau vreo plângere într-un sens sau altul'', dând asigurări că, dacă va fi cazul unei anchete, aceasta se va desfăşura.

"Toate elementele care sunt prezentate în spaţiul public sunt monitorizate ferm de Ministerul Public şi doresc să vă mai spun că persoanele care cred că au probe cu privire la săvârşirea unor infracţiuni ele nu trebuie să ezite şi să se adreseze organelor de urmărire penală, pentru aceasta suntem noi acolo dacă cred că au probe privind săvârşirea unor infracţiuni. Doresc să vă spun că, până în acest moment, nimeni nu a depus vreun denunţ sau vreo plângere într-un sens sau altul", a arătat Lazăr, la intrarea în sediul Consiliului Superior al Magistraturii.

De asemenea, el a precizat că Ministerul Public analizează dacă sunt întrunite elementele vreunei infracţiuni.

"Este vorba despre disputele care au loc în spaţiul public şi eu nu doresc să intru în polemică cu nimeni dintre cei care şi-au exprimat diverse puncte de vedere. Dar vreau să vă spun atât - că Ministerul Public este prezent, monitorizează cu atenţie tot ce se discută şi se desfăşoară în spaţiul public, vom analiza să vedem care sunt elementele constitutive ale vreunei infracţiuni, dacă acestea există, apoi vom proceda conform legii", a explicat Augustin Lazăr.

Acesta a dat asigurări că în perioada imediat următoare lucrurile se vor clarifica.

"Pe de altă parte, ne-am aştepta că cei care fac o afirmaţie în spaţiul public să depună o plângere, să depună un denunţ şi să arate care este infracţiunea şi care sunt probele pentru această infracţiune, dar vă pot asigura că în perioada imediat următoare lucrurile se vor clarifica şi vom putea lămuri toate aceste lucruri. Dacă va fi cazul unei anchete nu va fi nicio ezitare să se desfăşoare o anchetă, dacă va fi cazul şi vor fi elementele constitutive", a mai spus Lazăr. AGERPRS/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Georgiana Tănăsescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.